Retailerul online de jucării BestKids mizează în acest an pe o creștere a vânzărilor de 10-15%, susținută de livrările de jucării pentru exterior, tot mai căutate de către clienți ca urmare a pandemiei COVID 19.
Anul trecut, COVID a adus BestKids un plus de 32%, astfel că pe site-ul propriu, fără a lua în calcul celelalte canale de vânzare (precum eMag Marketplace sau distribuția către alți comercianți), compania a comercializat produse de 8,8 milioane lei.
Retailerul a închis magazinul fizic din Cluj-Napoca, odată cu intrarea în izolare din cauza COVID, și își continuă operațiunile prin intermediul site-ului.

“Au existat sincope în evoluția vânzării, cu o scădere bruscă începând cu luna februarie și până la finalul lunii martie, urmată de o revenire spectaculoasă în lunile aprilie-iunie 2020, cu o creștere de peste 70% în comparație cu aceeași perioadă a anului 2019”, spune pentru Profit.ro George Șerban, director general și cofondator BestKids.
Categoria cu cea mai mare creștere, de 65%, a fost cea a jucăriilor de exterior și grădină.

Pentru 2021, BestKids, operat de Evision SRL Cluj-Napoca, se așteaptă la un avans de 10-15%, pe fondul crizei din domeniile afectate de pandemie, al numărului în creștere de jucători din piața de online și al crizei transporturilor internaționale.
Retailerul urmărește o creștere a finanțării prin programul IMM Invest, să-și consolideze poziția de furnizor de produse outdoor pentru copii, să adauge funcționalități și servicii noi în site, precum livrarea în lockere, și automatizări în procesele interne.

BestKids a oprit pentru moment orice plan de dezvoltare în offline, dar nu exclude revenirea în acest format, când condițiile pieței o vor permite.