Ringier România achiziționează în totalitate portalul Imobiliare.ro și numește un nou CEO

Ringier România achiziționează în totalitate portalul Imobiliare.ro și numește un nou CEO
scris 10 aug 2020

Grupul elvețian Ringier a preluat întregul pachet de acțiuni al portalului Imobiliare.ro, la 4 ani după ce intrase în acționariat, informație anunțată de Profit.ro în exclusivitate.

Tranzacția s-a ridicat în 2016 la 21 de milioane de euro, la care Ringier urma să mai adauge încă o plată de circa 10 milioane de euro în următorii doi ani, în funcție de performanțele financiare ale business-ului preluat, potrivit unor surse apropiate tranzacției. Din această sumă, firma americană de investiții NCH Capital, care controla portalul, a încasat 60%, restul acțiunilor fiind deținute de fondatorii imobiliare.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Acum, Ringier România a achiziționat restul de acțiuni de la cei trei fondatori, Adrian Erimescu, Ciprian Gheran și Radu Andrei, și l-a numit CEO pe Dan Puică, fost CEO BestJobs și director financiar OLX. Luna trecută, Puică preluase și conducerea startup-ului Avocado.red, în care fondul de investiții Neogen Capital, condus de Călin Fusu, a investit până acum jumătate de milion de euro.

În luna aprilie 2019, compania Neogen a investit 500.000 de euro în portalul imobiliar Casta.ro, concurent al imobiliare.ro, unde a fost acum recrutat Dan Puică.

Ringier România achiziționează în totalitate portalul Imobiliare.ro și numește un nou CEO
Goana dupa joburi continuă: record istoric de aplicări în România. Scade vârsta primei angajări CITEȘTE ȘI Goana dupa joburi continuă: record istoric de aplicări în România. Scade vârsta primei angajări

Portalul are listate peste 120.000 de proprietăți și circa 1,7 milioane de vizitatori unici pe lună.

imobiliare.ro a fost lansat în anul 2000 prin firma Realmedia Network. Fondul de investiții Broadhurst, administrat de NCH Capital, a intrat în acționariatul Realmedia Networks în 2005, când a cumpărat jumătate din pachetul de acțiuni pentru 100.000 de dolari.

Grupul Ringier este cea mai importantă companie media din Elveția, care operează pe plan internațional și are, la nivel global, peste 8.000 de angajați, mai mult de 120 de ziare și reviste, tipografii, diverse canale radio și TV și peste 80 de platforme web și mobile.

În România, grupul Ringier deține și operează portalul imobiliare.ro, agregatorul imoradar24.ro, portalul locurilor de muncă ejobs.ro și numeroase publicații tipărite și online.

viewscnt
Afla mai multe despre
ringier
imobiliare.ro
dan puica