Programul „Prima casă” ar urma să fie încetinit. Perspectiva pieței imobiliare pentru anul viitor și prognoza până în 2022: cum vor evolua prețurile la case

Programul „Prima casă” ar urma să fie încetinit. Perspectiva pieței imobiliare pentru anul viitor și prognoza până în 2022: cum vor evolua prețurile la case
scris 3 dec 2018

Prețurile locuințelor vor stagna anul viitor, eventual pot înregistra doar o ușoară creștere, urmând ca până în 2022, la nivelul marilor orașe, acestea să urce cu precădere în zonele cu potențial crescut de dezvoltare economică.

Totodată, Programul „Prima casă”, cel mai important pilon de finanțare în acest an, ar putea fi încetinit, urmând a beneficia de fonduri cu 25% mai mici, conform analizelor Fondului Monetar Internațional. Mai mult, ROBOR -  cel puțin în cazul raportării la un interval de 3 luni -  nu va depăși nivelul de 3,5%. O tendință interesantă în marile aglomerări urbane, care s-a remarcat în ultimele 12 luni și se va menține și în viitor, este dezvoltarea unor proiecte rezidențiale cu potențial în jurul centrelor de business, indică un studiu RE/MAX România în parteneriat cu Imobiliare.ro. 

Urmărește-ne și pe Google News

Datele relevă că factorii cu influență majoră asupra pieței imobiliare autohtone în acest an au fost evoluția ROBOR și creșterea – deopotrivă – a cererii și a prețurilor.

În ceea ce privește evoluția indicelui ROBOR, în 2018 s-au remarcat următoarele tendințe: ROBOR la trei luni a scăzut la 3,18%, față de 3,21%, cea mai scăzută valoare a indicelui ROBOR 3M fiind înregistrată pe 29 iunie 2018, iar ROBOR la șase luni a scăzut la 3,38%, de la 3,40%, cea mai mică valoare pentru indicele ROBOR 6 luni datând din 3 iulie 2018.

Cererea de locuințe este în continuă creștere, fapt confirmat și de creșterea solicitărilor pentru autorizații de construire.

FOTO Vila Aurel Mincu, în stil neoromânesc cu influențe bizantine, scoasă la licitație de la 3,4 milioane de euro CITEȘTE ȘI FOTO Vila Aurel Mincu, în stil neoromânesc cu influențe bizantine, scoasă la licitație de la 3,4 milioane de euro

Odată cu majorarea cererii, în 2018 s-a remarcat inclusiv o creștere a prețurilor pentru locuințe atât în București, cât și în centrele regionale: Cluj-Napoca (sub 1%, până la o medie de 1.500 euro /mp), Iași (+2,9%, de la 1.016 euro / mp la 1.045 euro / mp), Timișoara (+0,3%, de la 1.200 euro / mp la 1.204 euro / mp).

În pofida acestor majorări, românii se află în continuare între europenii ale căror cheltuieli cu locuințele sunt cele mai scăzute din UE, singurele state unde locuitorii plătesc mai puțin decât în România fiind Bulgaria (69% sub media UE) și Polonia (63% sub media UE). La polul opus se află Luxemburg (63% peste media UE), Marea Britanie (59% peste media UE) și Danemarca (53% peste media UE).

viewscnt
Afla mai multe despre
piata imobiliare
remax
prima casa
robor