INFOGRAFIC Premieră - În primele 9 luni din 2020, în București au fost construite cele mai multe locuințe din ultimii 30 de ani. 2020 intră în istorie

INFOGRAFIC Premieră - În primele 9 luni din 2020, în București au fost construite cele mai multe locuințe din ultimii 30 de ani. 2020 intră în istorie

SURSA FOTO: Mariusz Zysk | Dreamstime.com

scris 6 ian 2021

Volumul de locuințe a căror construcție a fost terminată în București în primele nouă luni din 2020 depășește cu aproape 10% numărul locuințelor livrate în întregul an 2019, când a fost stabilit un record abosolut al ultimelor trei decenii, potrivit datelor colectate de Profit.ro de la Institutul Național de Statistică (INS).

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Datele publicate de INS în penultima zi din 2020 prezintă un tablou greu de crezut, la prima vedere, într-un an aflat sub spectrul pandemiei. În primele nouă luni ale anului trecut au fost finalizate aproape 9.500 de locuințe în București, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 10% față de întregul volum de livrări al anului anterior. Astfel, independent de volumul înregistrat în ultimul trimestru, anul 2020 intră în istorie ca fiind cel mai prosper în livrări din ultimii 30 de ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Darius Dumitru Meșca, Directorul General al Electrica Furnizare: Vom continua procesul de transformare. Suntem un partener solid al consumatorului și în piața concurențială CITEȘTE ȘI Darius Dumitru Meșca, Directorul General al Electrica Furnizare: Vom continua procesul de transformare. Suntem un partener solid al consumatorului și în piața concurențială
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

De ce este important: În ultimii 30 de ani, în București au fost construite circa 90.000 de locuințe, cu un ritm mediu anual de 3.000 de unități livrate, ceea ce face cu atât mai spectaculos rezultatul anului trecut, care a fost de trei ori peste această valoare în doar 9 luni.

Mai este interesant: Trebuie menționat că doar 30% din numărul total de locuințe construite în ultimele 3 decenii în Capitală au fost realizat cu fonduri publice, restul fiind rezultatul investițiilor private. De altfel, banii statului au lipsit aproape total de pe piața rezidențială bucureșteană în ultimii 10 ani, potrivit datelor INS analizate de Profit.ro.

Evoluția pozitivă caracterizează și volumul de locuințe livrat în localitățile din jurul Bucureștiului, mai exact în județul Ilfov, unde rezultatul primelor 9 luni arată un plus de aproape 17% comparativ cu perioada similară a anului anterior și cu numai 24% mai puține locuințe finalizate decât în întregul an 2019, ceea ce face probabilă depășirea situației de dinainte cu un an și în Ilfov. Totuși, recordul județului rămâne plasat în anul 2008, când aici au fost predate peste 7.100 de locuințe.

„Noi, în 2020, am vândut mai multe apartamente decât în 2019, chiar dacă am fost închiși în casă.  2019 a fost un an foarte bun pentru sectorul rezidențial, economia funcționa și au fost începute multe proiecte. Realizarea unui proiect durează minimum un an. Tot ce s-a recepționat în primele 9 luni din 2020 sunt proiecte începute în 2019, când nu știam că va veni o criză sanitară. Faptul că s-au și vândut aceste apartamente, în ciuda situației, se explică prin faptul că multă lume a început să se teamă de inflație și și-a direcționat economiile din bănci spre imobiliare, unde se obțin randamente superioare dobânzilor la depozite, iar, pe de altă parte, cei care nu erau deciși să își cumpere un apartament nou, au luat această hotărâre după ce au muncit de acasă înghesuiți.

Rămâne de văzut dacă în 2021 și 2022 vom mai avea atâtea apartamente recepționate, pentru că multe proiecte au fost amânate“, a declarat, pentru Profit.ro, Antoanela Comșa, președinte al Asociației Investitorilor de Real Estate din România și director general al dezvoltatorului cu capital spaniol Granvia Romania.

EXCLUSIV Prima tranzacție imobiliară anunțată în 2021 - One United intră în Glass Rom, implicat în proiectele AFI Cotroceni, Promenada, Plaza Romania, sediul Oracle.„Vom continua să investim în companii românești.“ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Prima tranzacție imobiliară anunțată în 2021 - One United intră în Glass Rom, implicat în proiectele AFI Cotroceni, Promenada, Plaza Romania, sediul Oracle.„Vom continua să investim în companii românești.“

În primele trei trimestre din 2020 au fost cu aproape 8% mai puține tranzacții imobiliare în București și Ilfov, comparativ cu perioada similară a anului anterior, potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

În județul Ilfov s-a construit un volum de locuințe similar celui din București, în ultimii 30 de ani, ritmul mediu anual de livrare fiind și el apropiat celui din Capitală. Bucureștiul și județul Ilfov cumulează circa 15% din locuințele construite în România după 1990.

Profit.ro a prezentat deja situația la nivel național cu privire la volumul de livrări. Probabilitatea este mare ca 2020 să fie la fel de prosper ca anul 2019, când s-a atins un record al ultimilor 30 de ani, potrivit estimărilor Profit.ro. De cealaltă parte, volumul tranzacțiilor din 2020 are șanse să reintre pe creștere, după doi ani anteriori în scădere. Acești indicatori arată un an bun pentru piața rezidențială, chiar dacă s-au simțit efectele pandemiei de COVID-19.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
locuinte
apartamente
covid-19