General Turbo, unul dintre cei mai importanți producători români de echipamente energetice, vinde un teren investitorului rus care a intermediat, în 2018, o ofertă de preluare eșuată a fabricii

General Turbo, unul dintre cei mai importanți producători români de echipamente energetice, vinde un teren investitorului rus care a intermediat, în 2018, o ofertă de preluare eșuată a fabricii
scris 29 oct 2020

General Turbo, unul dintre cei mai importanți producători de echipamente energetice din România, divizie a fostului gigant IMGB, vinde un teren de peste 5 hectare unei firme controlate de omul de afaceri Alexander Michael Dokychuk, cel care a intermediat în 2018 o ofertă eșuată de preluare integrală a fabricii din Berceni, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Acționarii General Turbo trebuie să aprobe în Adunarea Generală din noiembrie prețul de vânzare al terenului, ocazie cu care vor aproba și vânzarea a 9 utilaje. General Turbo urmează să semneze contractul de vânzare a unui lot de teren în suprafață de 50.648 de metri pătrați cu firma Ecogen Euro Energy, al cărei principal asociat este omul de afaceri rus cu dublă cetățenie (rusă și americană), Alexander Michael Dokychuk, conform datelor funizate de termene.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
CITEȘTE ȘI Avantaj Client 8.087 euro TVA inclus pentru Sprinter 314 CDI Furgon, 11 mc, cu tracțiune față. Îndreaptă-te spre reușită!
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Compania își desfășoară activitatea în zona industrială Berceni, în hale care ocupă peste 10 hectare de teren. Recent, SIF Banat – Crișana a cumpărat platforma de 54 de hectare a Doosan IMGB, cu care se învecinează General Turbo, într-o tranzacție evaluată de Profit.ro la circa 40 milioane de euro.

FOTO Oportunitate de investiție: OMV Petrom SA scoate la vânzare mai multe proprietăți de interes în București și în țară CITEȘTE ȘI FOTO Oportunitate de investiție: OMV Petrom SA scoate la vânzare mai multe proprietăți de interes în București și în țară

Contactați de Profit.ro pentru detalii suplimentare despre tranzacție, reprezentanții fabricii nu au răspuns până la publicarea articolului.

Cum să profiți de prețurile speciale ale pachetelor de service BMW CITEȘTE ȘI Cum să profiți de prețurile speciale ale pachetelor de service BMW

Cumpărătorul terenului, omul de afaceri rus Alexander Michael Dokychuk, a intermediat în 2018 o ofertă de preluare a tuturor acțiunilor General Turbo, care a evaluat compania la peste 57 milioane de euro. Dacă tranzacția s-ar fi realizat, Dokychuk ar fi încasat un onorariu și de la acționarii fabricii care și-ar fi vândut acțiunile. Până acum, însă, preluarea nu a fost realizată.

EXCLUSIV Acționarii Diasfin pregătesc un proiect rezidențial cu sute de apartamente în locul fabricii de scule din Obor. Urmăresc o asociere pentru dezvoltare sau vânzarea CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Acționarii Diasfin pregătesc un proiect rezidențial cu sute de apartamente în locul fabricii de scule din Obor. Urmăresc o asociere pentru dezvoltare sau vânzarea

Numele lui Alexander Michael Dokychuk a fost menționat în spațiul public în 2012, în legătură cu privatizarea (atunci eșuată) a combinatului chimic Oltchim. Astfel, în luna septembrie a acelui an, ministrul Economiei Daniel Chițoiu declara că o companie din Rusia, TISE, s-a arătat interesată să cumpere Oltchim, trimițând la minister o scrisoare de intenție în acest sens. Potrivit Bursa, cei de la TISE, companie de stat specializată în energie, infrastructură și minerit, ar fi fost reprezentați în discuțiile cu autoritățile de la București de către Alexander Michael Dokychuk.

Acesta a mai fost menționat și într-un discurs parlamentar din 2007 al deputatului PRM Marius Iriza, care susținea că a găsit soluția repatrierii tezaurului românesc de la Moscova. "În luna august 2006, la Camera Deputaților, am avut o întâlnire cu reprezentantul Institutului de Relații Economice Externe din Moscova, domnul Alexander Dokychuk, cu domnul Liviu Trandafirescu, avocatul Institutului de la Moscova, și cu domnul Eugen Anca. Am aflat cu această ocazie lucruri incredibile, care te fac să crezi că autoritățile române refuză, în mod nejustificat, oferta Moscovei de a repatria Tezaurul României. Ulterior, am intrat în posesia unui dosar voluminos, cu documente care dovedesc dorința fermă a Moscovei de a restitui Tezaurul României, fapt ce a devenit, în ultimul timp, nu doar o problemă economică, ci și o chestiune de onoare", spunea Iriza, într-o interpelare adresată premierului de atunci, Călin Popescu Tăriceanu.

Alexander Dokychuk a fost acționar și la Banca Comercială Fortuna SA, instituție de credit înființată în 1995 și desființată de BNR prin retragerea autorizației în anul următor, din cauza lipsei de activitate.

David Hay, fost șef AFI Europe și partener Morgan Stanley în România, țintește achiziția unei noi clădiri de birouri, deși anticipează o perioadă de blocaj în tranzacții CITEȘTE ȘI David Hay, fost șef AFI Europe și partener Morgan Stanley în România, țintește achiziția unei noi clădiri de birouri, deși anticipează o perioadă de blocaj în tranzacții

General Turbo este fosta Fabrică de Utilaj Energetic din cadrul gigantului IMGB de dinainte de Revoluța din decembrie 1989 și este în activitate din 1967. Privatizarea societății s-a făcut la începutul anilor 2000, prin preluarea acțiunilor de către asociația salariaților din întreprindere. Și în prezent, compania este controlată de un acționariat tip listă, compus în principal din angajați și manageri ai societății, actuali și foști. Printre aceștia se numără și președintele Consiliului de Administrație și directorul general, Nicolae Florin Nuță.

Acționar și administrator al General Turbo SA a fost la un moment dat și Bogdan Buzăianu, patronul Energy Holding, inclus pe lista "băieților deștepți din energie" de Traian Băsescu, în perioada în care ultimul era șeful statului.

Compania produce echipamente energetice complexe pentru sectorul clasic și nuclear și furnizează servicii de reparare, modernizare și retehnologizare a grupurilor energetice. Printre clienți se numără OMV Petrom, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia, CET Grivița, CET Govora, Electrocentrale București, dar și companii internaționale, precum Elliot Group din Marea Britanie, Alstom Power din Franța, Voith Hydro din SUA, Toshiba și Hitachi din Japonia și Siemens din Germania.

General Turbo SA a revenit pe profit în 2016, după 3 ani de pierderi, însă anul trecut s-a destabilizat din nou. Fabrica a înregistrat o pierdere de 28,8 milioane lei, la o cifră de afaceri de 88,4 milioane de lei. Compania are peste 500 de salariați.

viewscnt
Afla mai multe despre
general turbo
alexander michael dokychuk
imgb