Justiția chineză l-a condamnat joi la închisoare pe viață pe fondatorul gigantului imobiliar Evergrande, simbol al crizei imobiliare ce continuă să afecteze economia națională, în timp ce grupul și filiala sa imobiliară au fost amendate cu echivalentul a circa 2 miliarde de euro, transmite AFP.
Evergrande a fost cândva principalul dezvoltator imobiliar din China, favorizat de decenii de urbanizare rapidă și creștere a nivelului de trai în întreaga țară, scrie Agerpres.
Introducerea unor condiții mai stricte de creditare, care vizau reducerea împrumuturilor excesive, l-au împins în incapacitate de plată în 2021.
Prăbușirea Evergrande și a altor companii similare din industrie, împreună cu criza pieței imobiliare, continuă să afecteze creșterea economică pentru care au fost multă vreme una din forțele motrice.
Grupul Evergrande și filiala sa imobiliară au fost amendate cu un total de 15,82 miliarde de yuani (2 miliarde de euro). Fondatorul său, Xu Jiayin, sau Hui Ka Yan în cantoneză, a fost condamnat la închisoare pe viață, în special pentru 'fraudă financiară de mari proporții'.
De asemenea, Xu a fost decăzut pe viață din drepturile politice, iar toate bunurile sale personale vor fi confiscate, a anunțat tribunalul din Shenzhen pe platforma de socializare WeChat.
'Grupul Evergrande a fost condamnat la (...) o amendă de 8,82 miliarde de yuani (1,12 miliarde de euro). Evergrande Real Estate a fost condamnat la o amendă de 7 miliarde de yuani (890 milioane de euro)', a precizat tribunalul.
Între 2016 și 2021, Evergrande și Xu Jiayin 'au încălcat legislația națională, prin comiterea unei fraude financiare în formă continuată și la scară mare, precum și prin alte acțiuni care au vizat umflarea activelor și ascunderea pasivelor', a explicat instanța.
Aceasta a adăugat că, prin mită, inculpații 'luaseră controlul unor instituții financiare', pe care nu le-a numit.
Alți cinci responsabili din grupul Evergande au fost condamnați la pedepse cu închisoare între 6 și 18 ani, pentru diferite capete de acuzare, a mai comunicat tribunalul chinez.
Ce s-a întâmplat cu Evergrande?
Acum doar câțiva ani, Evergrande Group era un exemplu strălucit al miracolului economic al Chinei. Fondatorul și președintele său, Hui Ka Yan, a pornit modest în China rurală și a ajuns în fruntea listei Forbes a celor mai bogați oameni din Asia în 2017.
Averea sa a scăzut vertiginos de atunci de la aproximativ 45 de miliarde de dolari în 2017 la mai puțin de un miliard, căderea sa în dizgrație fiind la fel de masivă ca cea a companiei sale.
În martie 2024, Hui a fost amendat cu 6,5 milioane de dolari și interzis pe viață de pe piața de capital din China pentru că firma sa și- a supraevaluat veniturile cu 78 de miliarde de dolari .
La momentul prăbușirii sale, Evergrande avea aproximativ 1.300 de proiecte în dezvoltare în 280 de orașe din China. Imperiul întins includea și un producător de mașini electrice și cea mai de succes echipă de fotbal din China, Guangzhou FC, care a fost eliminată din liga de fotbal la începutul acestui an, după ce nu a reușit să-și achite datoriile.
Evergrande a fost construit cu bani împrumutați – circa 300 de miliarde de dolari, ceea ce i-a adus titlul de neinvidiat de cel mai îndatorat dezvoltator imobiliar din lume. Problemele au apărut după ce Beijingul a introdus noi reguli în 2020 pentru a controla sumele pe care marii dezvoltatori o puteau împrumuta.
Noile măsuri au determinat Evergrande să ofere proprietățile sale la reduceri majore pentru a se asigura că intră banii necesari pentru a menține afacerea pe linia de plutire. Având dificultăți în a-și achita dobânzile, firma a intrat în curând în incapacitate de plată, iar Înalta Curte din Hong Kong a ordonat lichidarea companiei în ianuarie 2024.
Acțiunile Evergrande au fost amenințate cu radierea de la bursă încă de atunci, deoarece au fost suspendate de la tranzacționare în urma hotărârii judecătorești.
Până în acel moment, criza care cuprindea firma ștersese peste 99% din evaluarea sa de pe piața bursieră. Ordinul de lichidare a venit după ce compania nu a putut oferi un plan fezabil pentru a scăpa de datorii de miliarde de dolari.
















