EXCLUSIV Fostul partener de afaceri al Cameliei Șucu reia avizarea proiectului imobiliar pe care l-a început în Rahova alături de antreprenoare. Pregătește demolarea complexului Lira

EXCLUSIV Fostul partener de afaceri al Cameliei Șucu reia avizarea proiectului imobiliar pe care l-a început în Rahova alături de antreprenoare. Pregătește demolarea complexului Lira

Proprietăți cu potențial imobiliar ridicat

scris 11 mar 2021

Omul de afaceri arab Atiq Juma Ali Darwish Bin Darwish a reluat procesul de avizare a unui proiect imobiliar de 40 milioane de euro, planificat alături de Camelia Șucu, care așteaptă să își recupereze din banii pe jumătate din afacere, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Investitorul pregătește și demolarea complexului comercial Lira, cunoscut și ca "Dragonul Roz".

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Investitorul din Emiratele Arabe Unite a intrat în proiectul imobiliar inițiat de antreprenoarea Camelia Șucu în 2017, prin achiziția a jumătate din compania dezvoltatoare, Class Real Estate Development. Proiectul, gândit pe cei aproximativ 10.000 de metri pătrați, pe care încă funcționează complexul Lira din cartierul bucureștean Rahova, trebuia să cuprinde trei blocuri lipite, a câte zece etaje fiecare, și un parter extins pentru spații comerciale.

Urmărește-ne și pe Google News
Miracolul digitalizării: declarațiile online nu se mai depun la etajul 2 CITEȘTE ȘI Miracolul digitalizării: declarațiile online nu se mai depun la etajul 2

În această formă, ansamblul imobiliar ar fi însumat circa 600 de apartamente și ar fi necesitat o investiție de circa 40 de milioane de euro, potrivit calculelor Profit.ro.

„Am ieșit din firmă în noiembrie 2018. Am vândut și cealaltă jumătate, pentru că parteneriatul s-a dovedit neconstructiv. Proiectul imobiliar, din momentul în care au intrat ei în asociere, era dus până la nivelul obținerii Planului Urbanistic Zonal, însă au apărut divergențe, iar eu le-am propus să îmi răscumpere participația. Nu au avut să îmi dea toți banii și am pus ipotecă pe teren. Acum este începută procedura de executare. Sper să își rezolve problemele și să pot ridica ipoteca, pentru ca proiectul să continue“, a declarat, pentru Profit.ro, Camelia Șucu.

Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

La începutul acestui an, investitorul arab a obținut trei certificate de urbanism: unul pentru alipirea terenurilor, altul pentru demolarea complexului Lira și al treilea pentru construirea unui ansamblu multifuncțional cu două subsoluri și 11 etaje, plus un etaj tehnic, și elaborarea unui Plan Urbanistic de Detaliu.


Contactați de Profit.ro, reprezentații Class Real Estate Development nu au răspuns până la publicarea acestui articol.

Cum pot antreprenorii să își salveze firmele chiar de la faliment CITEȘTE ȘI Cum pot antreprenorii să își salveze firmele chiar de la faliment

Proprietatea investitorului arab se învecinează cu fostele fabrici Titan Mar și Ventilatorul. Pe o parte din Ventilatorul, One United Properties dezvoltă proiectul One Cotroceni Park cu 80.000 de metri pătrați de birouri, 15.000 de metri pătrați de retail și 800 de apartamente, o investiție estimată la 130 milioane euro. De asemenea, omul de afaceri Dursun Altînîșîk, fost președinte al Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, este în curs de avizare a unui ansamblu rezidențial cu sute de apartamente în locul depozitelor Universalcoop, care se învecinează cu aceste proprietăți. În apropiere este și noua stație de metrou Academia Militară, ceea ce face zona mai atractivă pentru dezvoltări imobiliare.

Camelia Șucu deține furnizorul de mobilă ClassIN, piața de gros Abundia din Berceni și restaurantul Iconic Food Wine & Design.

FOTO O nouă companie caută soluții în România pe valul chiriilor. Renault subînchiriază peste un sfert din sediu pentru a salva anual 1,5 milioane euro dați pe birouri neutilizate. Cere o chirie redusă față de ce plătește proprietarului Globalworth CITEȘTE ȘI FOTO O nouă companie caută soluții în România pe valul chiriilor. Renault subînchiriază peste un sfert din sediu pentru a salva anual 1,5 milioane euro dați pe birouri neutilizate. Cere o chirie redusă față de ce plătește proprietarului Globalworth

Numărul tranzacțiilor imobiliare din România a continuat să crească și în februarie, cu un procent de 1% comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la peste 50.000 de contracte, fiind a șaptea lună consecutivă de creșteri din august încoace, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Explozia de tranzacții din ultimele luni a culminat în octombrie cu cel mai mare volum lunar de contracte încheiate în ultimii 3 ani.

Volumul de tranzacții din 2020 a fost cu circa 12% peste cel din 2019, după ce în  trimestrul al treilea din an s-a recuperat mult din decalajul apărut în primele cinci luni. Astfel, volumul anual a reintrat pe creștre, după ce în 2019 s-au înregistrat cu 4,1% mai puține tranzacții decât în 2018, iar în 2018 cu 10,2% mai puține decât în 2017.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
camelia sucu
atiq juma ali darwish bin darwish