EXCLUSIV Fostul diplomat Ion Maticiuc și tatăl antrenorului Serenei Williams pregătesc un ansamblu rezidențial pe malul lacului Pantelimon

EXCLUSIV Fostul diplomat Ion Maticiuc și tatăl antrenorului Serenei Williams pregătesc un ansamblu rezidențial pe malul lacului Pantelimon
scris 6 sep 2019

Omul de afaceri Ion Maticiuc, fost diplomat și director adjunct în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în parteneriat cu o firmă a milionarului Pâris Mouratoglou, a obținut recent un certificat de urbanism necesar construirii unui ansamblu imobiliar cu funcțiuni mixte pe malul lacului Pantelimon din București, potrivit informațiilor Profit.ro.

La finalul lunii august, Primăria Sectorului 3 a acordat firmei Metropolis & Partenaires certificatul de urbanism necesar construirii unui ansamblu imobiliar cu funcțiuni mixte format din clădiri cu două subsoluri și 4,5 sau 6 etaje. Proiectul ar urma să ocupe un teren de circa 25.000 de metri pătrați, ce poate fi evaluat la circa 5 milioane de euro, amplasat pe malul lacului Pantelimon, lângă International School of Bucharest.

Metropolis & Partenaires este deținută în proporție de 45% de firma lui Ion Maticiuc și a fiului său, actorul Codin Maticiuc, alți 45% aparțin unei firme a grupului francez din sectorul energetic Eren – fondat de Pâris Mouratoglou și 10% sunt ai francezului Michael Marc Alain Vignon, partener al lui Mouratoglou, potrivit termene.ro.

În octombrie 2017, familia Maticiuc a încasat 9 milioane de euro de la Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert, și de la Valentin Vișoiu, proprietarul constructorului Conarg, pentru jumătate din terenul fostului producător de metale feroase și semifabricate Grivița de lângă Parcul Copilului. Cealaltă jumătate a fost cumpărată de la un grup de investitori israelieni cu același preț, iar pe terenul de aproape 3 hectare se construiește acum ansamblul rezidențial Arcadia Apartments Domenii.

EXCLUSIV Speedwell, susținut de multimilionari din Belgia, lansează un fond de 100 milioane de euro dedicat investițiilor în locuințe românești CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Speedwell, susținut de multimilionari din Belgia, lansează un fond de 100 milioane de euro dedicat investițiilor în locuințe românești
Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a intra în afaceri, Ion Maticiuc a fost consilier economic al României la Teheran și Tripoli, înainte de 1989, și director general adjunct în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În mediul privat a investit în companii din petrochimie și imobiliare.

Francezul de origine greacă Pâris Mouratoglou, tatăl lui Patrick Mouratoglou – antrenor de tenis al Serenei Williams din 2012, este fondatorul grupului de firme din sectorul energetic Eren. În 2017, francezii de la Total, una dintre cele mai mari companii petroliere din lume, au investit 237,5 milioane de euro în Eren Renewable Energy, care a devenit Total Eren.

Grupul lui Mouratoglou deține și aproape 20% din complexul hotelier de patru stele Caro din București, o afacere a familie Lazăr.

Pâris Mouratoglou și partenerul său David Corchia au intrat anul trecut în rândul celor mai bogați 500 de francezi pe locul 180 cu o avere estimată la 500 milioane de euro de către publicația Challenges.

EXCLUSIV Marius Gaga, fost șef al corpului de control ANAF, își extinde afacerile cu un proiect de peste 100 milioane euro în 2.000 de apartamente CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Marius Gaga, fost șef al corpului de control ANAF, își extinde afacerile cu un proiect de peste 100 milioane euro în 2.000 de apartamente

În București sunt în pregătire zeci de ansambluri rezidențiale medii și mari, în ciuda evoluției pieței din ultima perioadă. Numărul tranzacțiilor imobiliare a revenit pe creștere în iulie 2019, după ce a scăzut 12 luni consecutive, din iulie 2018 în iunie 2019, cu procente cuprinse între 7% și 35% an la an, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. În primele șapte luni ale acestui an au fost încheiate circa 292.000 de tranzacții, cu 15% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Pe parcursul lunii iulie 2019, pretențiile vânzătorilor de apartamente noi și vechi s-au majorat atât pe plan național, cât și în câteva centre regionale importante, în frunte cu Bucureștiul. Suma medie solicitată la nivel de țară pentru un apartament s-a majorat cu 2,7% luna trecută, de la 1.216 euro pe metru pătrat util în iunie, la 1.249 de euro pe metru pătrat, potrivit indicelui Imobiliare.ro. Valoarea actuală este cu 3,1% mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 1.212 euro pe metru pătrat util.

Apartamentele din București s-au scumpit cu 2,6% în iulie 2019, de la 1.284 la 1.318 euro pe metru pătrat util. Prețul a ajuns exact la nivelul valabil în urmă cu 12 luni.

În paralel, oferta este tot mai mare. Anul trecut au fost livrate 11.272 de locuințe în regiunea București – Ilfov, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în creștere cu 18% comparativ cu 2017.

Infografic de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
ion maticiuc
codin maticiuc
pâris mouratoglou
metropolis
eren
caro