Erbașu ridică vocea: Să nu mai facem investiții impuse de UE. România trebuie să facă investiții din propriile sale resurse. Am vorbit 30 de ani numai despre fonduri europene

România trebuie să facă investiții din propriile sale resurse, nu impuse de Uniunea Europeană, transmite Cristian Erbașu, președintele Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR).
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Erbașu ridică vocea: Să nu mai facem investiții impuse de UE. România trebuie să facă investiții din propriile sale resurse. Am vorbit 30 de ani numai despre fonduri europene

'Am vorbit 30 de ani numai despre fonduri europene. Trebuie să înțelegem că este necesar să ne pregătim, să lucrăm, să facem investiții programate de noi, nu impuse de cei de la Bruxelles.

Pentru asta trebuie să știm să ni le planificăm, să fim capabili să ni le finanțăm și pentru că, mai devreme sau mai târziu, fie va trebui să venim cu cofinanțări extrem de mari - n-o să se mai accepte confinanțările acestea foarte mici - sau să facem investiții foarte mari, mai ales acele investiții care completează întreaga structura investițională.

FOTO Mega-investiție în România. Anvelopă nouă lansată de finlandezii de la Nokian Tyres în marele proiect dezvoltat la Oradea CITEȘTE ȘI FOTO Mega-investiție în România. Anvelopă nouă lansată de finlandezii de la Nokian Tyres în marele proiect dezvoltat la Oradea

Bruxelles-ul a făcut investiții de bază, a făcut anumite investiții necesare, însă, sunt multe investiții pe care noi trebuie să le facem pentru ca cercul să se închidă. Or, acestea trebuie să le facem noi înșine, cu propriile resurse și nu doar cu credite', a spus președintele confederației patronale, citat de Agerpres.

El a subliniat importanța resurselor umane și financiare proprii pentru asigurarea progresului țării noastre.

FOTO Mare lanț fast-food intră în România, cu plan amplu de extindere. Primul restaurant Simon\'s Burger, deschis în centrul orașului Cluj-Napoca. Povestea afacerii CITEȘTE ȘI FOTO Mare lanț fast-food intră în România, cu plan amplu de extindere. Primul restaurant Simon's Burger, deschis în centrul orașului Cluj-Napoca. Povestea afacerii

'Noi discutăm de lucruri care sunt impuse la nivel mondial, la nivel european, în mod special. Vorbim de sustenabilitate, de mediu, de reziliență, de tehnologie, însă aceste lucruri nu sunt posibile dacă nu avem resurse și, în primul rând, resursa umană, care nu se poate obține fără resursă financiară.

Aceste resurse financiare nu vin întotdeauna numai din fondurile europene, numai din cadouri sau numai din împrumuturi, trebuie să le producem și noi înșine. Nu vom fi în stare să facem acest lucru dacă nu înțelegem că profitabilitatea nu este o rușine. Din păcate, profitabilitatea este o rușine dacă este mai mare de 3%-5%. S-a implementat acest lucru și nu știu de ce ne ținem de acest lucru. Încerc să conving pe toată lumea, mai ales pe cei care au un cuvânt de spus în societatea românească, că fără un profit de minimum 10% nu avem cum să progresăm', a explicat Cristian Erbașu.

Tranzacție: Erbașu cumpără în România. Se extinde pe piața pharma preluând Vici Evolution împreună cu Vlad-Francisc Iman CITEȘTE ȘI Tranzacție: Erbașu cumpără în România. Se extinde pe piața pharma preluând Vici Evolution împreună cu Vlad-Francisc Iman

Cristian Erbașu este unul dintre acționarii grupului Erbașu, care activează preponderent în domeniul construcțiilor și infrastructurii, desfășurând activități de construcții civile și industriale, infrastructură rutieră și edilitară, precum și servicii de proiectare și arhitectură.

De asemenea, grupul Erbașu este activ în domenii precum dezvoltarea imobiliară, agricultura și industria alimentară, ospitalitate, IT și servicii de consultanță, precum și în activități de extracție și furnizare de materiale pentru construcții.

Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen pregătește vânzarea unui brand celebru, la un deceniu de la achiziție CITEȘTE ȘI Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen pregătește vânzarea unui brand celebru, la un deceniu de la achiziție

Compania Construcții Erbașu a fost lansată în București, ca business de familie, în anul 1990.

Antreprenorul general are în prezent peste 1.600 de angajați și este unul dintre cei mai mari jucători cu capital autohton.

Printre proiectele în derulare ale Construcții Erbașu se numără și construcția sau modernizarea unor spitale în București, Cluj-Napoca, Tulcea, Călărași și Pucioasa.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2523 +0.0015+0.03 %
1 USD4.5224 +0.0042+0.09 %
1 GBP6.1184 +0.0025+0.04 %
1 CHF5.5739 -0.0109-0.20 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite