Schimbarea are loc după ce Marius Ioniță și-a prezentat demisia, iar încetarea mandatului a fost agreată de ambele părți. Marius Ioniță își încheie astfel activitatea în cadrul companiei după 25 de ani, dintre care ultimii opt în funcția de Director General. Activitatea Alumil România continuă fără întrerupere, conform strategiei de dezvoltare a companiei.
„Preiau această responsabilitate cu obiectivul de a asigura continuitatea activității și a direcției strategice a companiei. Prioritatea mea va fi implementarea consecventă a obiectivelor asumate, menținerea stabilității operaționale și continuarea dezvoltării relațiilor cu clienții și partenerii”, a declarat Kleanthis Efkarpidis, viitorul Director General al Alumil Rom Industry S.A.
Kleanthis Efkarpidis cunoaște îndeaproape piața din România și operațiunile locale ale Alumil. Din noua poziție, acesta va coordona activitatea companiei și implementarea proiectelor aflate în derulare.
Marius Ioniță s-a alăturat Alumil în anul 2001 și a ocupat, de-a lungul timpului, mai multe funcții în cadrul companiei, în domenii precum planificare financiară, dezvoltarea afacerii și operațiuni. În 2018, a fost numit Director General al Alumil România. Mandatul său se încheie la 9 octombrie 2026, ca urmare a demisiei sale, în condițiile agreate de ambele părți și după un proces coordonat de predare a responsabilităților.
„Alumil a reprezentat o parte esențială a parcursului meu profesional. În cei 25 de ani petrecuți aici, am avut ocazia să cresc alături de companie, să coordonez proiecte importante și să lucrez cu o echipă valoroasă. Le mulțumesc colegilor, partenerilor și acționarilor pentru încredere și colaborare. Închei această etapă cu recunoștință pentru ceea ce am construit împreună și cu încredere în dezvoltarea viitoare a companiei”, a declarat Marius Ioniță.
Alumil România continuă investițiile în digitalizare și soluții sustenabile
Alumil România va continua proiectele de dezvoltare începute în ultimii ani. Prioritățile companiei includ creșterea eficienței operaționale, automatizarea proceselor, dezvoltarea platformelor digitale dedicate partenerilor și beneficiarilor finali, precum și extinderea portofoliului de sisteme arhitecturale adaptate cerințelor actuale privind eficiența energetică și sustenabilitatea clădirilor.
În 2025, Alumil Rom Industry a înregistrat o cifră de afaceri de 118,9 milioane de lei, în creștere cu 5,1% față de anul anterior, și un profit net de 6,25 milioane de lei.
Firma este listată la Bursa de Valori București din anul 2007, sub simbolul ALU.
Alumil Rom Industry (ALU) a realizat în primul semestru venituri din vânzări de 57,88 milioane lei, în creștere cu 3,30% față de cele de 56,03 milioane lei din exercițiul financiar precedent.
Costurile cu vânzările au fost relative constante, de 37,46 milioane lei, astfel încât marja brută a fost de 20,42 milioane lei, cu 9,96% mai mare în raport cu cea de 18,57 milioane lei de la S1 2025.
La nivelul profitul net, compania raportează o majorare de 21,28%, la 2,85 milioane lei, de la 2,35 milioane lei. La T1, câștigul net era de 1,53 milioane lei și pe întreg anul trecut, rezultatul total global a fost de 6,25 milioane lei, repartizat integral către acționari sub formă de dividende.
Alumil avea, la 30 iunie, active totale de 113,88 milioane lei, în creștere cu 4,92% față de cele de 108,54 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile curente s-au majorat cu 30,74%, la 35,98 milioane lei, de la 27,52 milioane lei și datoriile pe termen lung au avansat cu 2,99%, la 9,29 milioane lei, de la 9,02 milioane lei.
Alumil Rom Industry, companie controlată de Alumil Miloas în proporție de 55,90%, îl are ca alt acționar major pe directorul general Michail Sotiriou, cu o participație de 23,95%.
















