CTP a finalizat preluarea parcului logistic Prologis, tranzacție de 40 milioane de euro

CTP a finalizat preluarea parcului logistic Prologis, tranzacție de 40 milioane de euro
scris 20 nov 2015

Dezvoltatorul olandez CTP a finalizat achiziționarea portofoliului companiei Prologis din România, parcul logistic Prologis Park Bucharest A1, de 100.000 metri pătrați, lângă autostrada A1, redenumit CTPark Bucharest West. Tranzacția este în valoare de aproximativ 40 de milioane de euro.

CTPark Bucharest West este compus din patru depozite cu o suprafață totală de peste 100.000 metri pătrați plus 36 de hectare de teren destinat dezvoltării unor proiecte personalizate. Proiectul este localizat strategic, vis-a-vis de o altă proprietate a CTP, cu deschidere către autostrada A1 București-Pitești- Sibiu.

Urmărește-ne și pe Google News

Proiectul este închiriat unor companii precum Geodis, Cargo Partner, Kuehne Nagel, Gefco. Compania Quehenberger a închiriat recent aici 20.000 metri pătrați. Rata de ocupare în proiectul CTPark Bucharest West depășește, în prezent, 95%.

“Acum este cel mai bun moment să investim în România, o țară cu o creștere estimată a PIB de circa 4% pentru 2015 și o piață de circa 20 de milioane de locuitori. București și alte orașe din România oferă forța de muncă de care investitorii au nevoie: calificată, în număr suficient de mare și la costuri competitive. În ultimii ani, România și-a îmbunătățit semnificativ infrastructura, inclusiv rețeaua de drumuri, iar aceste evoluții pozitive vor continua și în perioada următoare”, a declarat Remon Vos, director general CTP.

Portofoliul CTP de spații industriale de clasă A are o suprafață închiriabilă de aproximativ 3 milioane metri pătrați, iar ținta CTP este de a crește această suprafață până la 5 milioane metri pătrați până în 2020.

În România, în mai puțin de un an, grupul CTP a cumpărat 350.000 metri pătrați de spații logistice, adică 20% din piață. CTP concurează în România cu P3, deținută de fonduri de investiții americane, Alinso din Belgia, Globalworth, controlat de omul de afaceri Ioannis Papalekas și australienii de la Valad.

viewscnt
Afla mai multe despre
prologis
ctp