Sectorul construcțiilor este la un pas de colaps, iar șantierele riscă să rămână goale dacă Guvernul nu adaptează legislația la costul în creștere cu materialele de construcții, transmit specialiștii din acest domeniu, chestionați de Profit.ro. Aceștia au găsit soluții temporare de traversare a crizei.
Creșterea explozivă a prețurilor la materialele de construcție este una din problemele cu impact major și dinamică accelerată. Doar în ultimele luni au fost consemnate majorări de preț de 60-80%. Cum materia primă reprezintă în orice construcție circa 40-50% din investiție, impactul global asupra proiectelor ajunge la o creștere a costurilor de 25-30%.
Aceste creșteri au fost provocate de factori majori, veniți în cascadă: pandemie, criza transporturilor, criza politică din regiune și prețul energiei electrice. Pentru ca prețurile să se stabilizeze, ar trebui restabilit echilibrul pe fiecare din aceste segmente și să dispară elementul speculativ.
„Pentru ca licitațiile, dar și șantierele să depășească acest blocaj, este imperios necesar să le ancorăm la realitatea zilei. Fără a mai lua în calcul alte creșteri de preț față de cele de acum, industria construcțiilor este la un pas de colaps și fără a accelera și adapta măsurile la realitatea industriei, riscăm să vedem în România, în loc de o absorbție-record de fonduri europene, șantiere goale și planuri rămase doar pe hârtie. Doar prin trasarea unui cadru legislativ adaptat anului 2022, creionat în urma dialogului cu reprezentanții industriei, este posibil ca domeniul construcțiilor să redevină unul din pilonii economiei“, spune Cătălin Vișan, directorul executiv al companiei de construcții Concelex.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Studiile de fezabilitate, pe care se bazează procesul de achiziție publică în prezent, au o vechime de 2-3 ani și nu cuprind creșterile de preț la materialele de construcție. Vișan mai spune că firma pe care o conduce a achiziționat stocuri pentru a putea depăși parțial criza, dar nu vede acest demers ca fiind viabil pe o perioadă nedeterminat.
Pentru stabilizarea prețurilor la materialele de construcții este necesară, în primul rând, creșterea numărului de unități de producție locale, pentru ca industria să nu mai fie nevoită să importe din alte state și să plătească, pe lângă costurilor materialelor, și transportul până în țară, spune Claudiu Bisnel, fondator și CEO al companiei de consultanță în domeniul construcțiilor Brisk Group.
„Eliminarea sau reducerea cotei asupra importurilor de oțel-beton din Turcia poate fi o măsură imediată de a elibera o parte din presiunea pe care o avem pe prețuri și de a decongestiona, pentru o perioadă limitată, piața construcțiilor. Mai importantă este crearea de unități de producție locale“, transmite Bisnel.
Circa 70% din materialele de construcții folosite în România sunt importate, iar restul de 30% care se produc în țară, au la bază, preponderent, tot materii prime importate.
„Anul trecut a început o nebunie în zona transportului naval. Un container care costa din Shanghai până în Constanța 3.500 de euro, deodată a ajuns la un preț de 14-15.000 de euro. Acest transport scump ne-a dovedit că e mai bine să producem la noi în țară. Acum aducem materiale din Turcia sau Egipt, dar mâine-poimâine se întâmplă și acolo ceva, așa că e mai bine să producem aici. Prin Planul Național De Redresare și Reziliență (PNRR) ar trebui eliberați bani mai mulți pentru firme care produc în România. Pentru dezvoltarea României, trebuie să ne bazăm mai mult pe producție“, a menționat Omer Susli, proprietarul Praktiker Real Estate.
Ucraina era o sursă importantă de materiale de construcție, în special de metale, ciment și vată minerală, pentru România, dar și pentru alte state din regiune. Specialiștii consideră că, dacă războiul s-ar încheia mâine, întreg lanțul de aprovizionare mai are nevoie de cel puțin un an pentru a se reabilita.
În acest context, Turcia devine singura alternativă viabilă la oțel-beton, vată bazaltică sau produse din rocă, dar statele Uniunii Europene sunt limitate de cotele de import existente, cote depășite în fiecare trimestru și urmate de aplicarea unei taxe de import de 25% în momentul depășirii cotelor.
„România are o cotă mică alocată pentru că nu am dovedit că suntem capabili de a avansa un necesar, de a fi predictibili sau constanți. O adaptare mult mai fluidă a sistemului ar fi de dorit în acest context, impunându-se fie creșterea cotei importate din Turcia sau renunțarea integrală la ea pe o perioadă de 6-8 luni. Altfel, ar trebui să înlocuim materiile prime din Rusia și Ucraina, atât cât se poate, cu importuri din China sau India, mai scumpe și cu termene de livrare mai lungi“, explică Cătălin Vișan.
