Producătorul țiglă metalică Bilka a încheiat anul 2015 cu afaceri de peste 191 de milioane de lei, cu 42% mai mari față de anul precedent, când a înregistrat un rulaj 134 de milioane de lei.
”În 2015 am realizat o cifră de afaceri de 191 milioane de lei, echivalentul a 43,1 de milioane de euro. Creșterea de 42% a fost determinată în principal de investițiile realizate anul trecut pentru creșterea și diversificarea gamei de producție, dar și de maturizarea investițiilor realizate în anii precedenți”, spune Horațiu Țepeș, proprietarul companiei din Brașov.
Antreprenorul a precizat că anul trecut au fost instalate 10 noi linii de producție de accesorii pentru acoperiș și țiglă metalice, iar cele 3 linii instalate în 2014 s-au aflat în primul an complet de funcționare.
De alfel, investițiile bugetate pentru acest an se ridică la 3 milioane de euro și vizează achiziția de noi linii de producție. Compania continuă astfel planul investițional pe care l-a început în 2014 și care se ajunge la 10 milioane de euro.
CITEȘTE ȘI Skanska începe lucrările la două proiecte de birouri pe terenuri cumpărate anul trecutConform studiilor interne ale companiei, piața de acoperișuri metalice a înregistrat în 2015 o creștere medie de 10%. Compania estimează că în 2015, piața a depășit ca și volum nivelul din 2008, ajungând la aproximativ 20 milioane metri pătrați de învelitori metalice comercializate. Horațiu Țepeș estimează că Bilka a ajuns la o cotă de piață de circa 28%, cu 5,5 milioane de metri pătrați de țiglă metalică produși și comercializați anul trecut.
”Spre deosebire de anii trecuți am observat o creștere la nivelul pieței generată de lucrările rezidențiale noi care estimăm că reprezintă peste 50% din totalul pieței. Acest trend se poate menține și în 2016 dacă condițiile de creditare și susținerea achiziționării de locuințe noi din partea statului nu suferă modificări drastice”, a declarat Țepeș.
Fabrica Bilka se întinde în prezent pe o suprafață de 45.000 metri pătrați cu destinație hale de producție, depozitare și birouri. Bilka își vinde produsele prin intermediul a peste 500 dealeri, iar rețeaua de distribuție acoperă integral teritoriul României.
Principalii competitori ai companiei pe piața locală sunt Depaco (producătorul Wetterbest), Ruuki și Lindab.