Promar Textil investește peste 800.000 euro pentru instalarea unei noi linii automatizate de spălare pentru uniforme de lucru în cadrul spălătoriei profesionale Kromatic din Brașov, inaugurată anul trecut în urma unei investiții de 4,5 milioane euro.
Noua investiție Kromatic este cofinanțată printr-un grant Innovation Norway obținut în cadrul programului “Green Industry Innovation”.
Potrivit companiei, noua linie funcționează cu o tehnologie care reduce consumul de apă cu 80% și cu 20% a consumului de energie și detergenți.
Spălătoria Kromatic din Brașov lucrează în prezent cu hoteluri de 4-5 stele din România, precum Hilton, dar și cu mai multe companii din sectorul medical și din industrii precum cea alimentară, prelucrătoare, și nu numai. Kromatic presează servicii de închiriere, întreținere și igienizare de textilelor hoteliere și a echipamentelor de lucru pentru industrii variate.
Promar Textil este un producător cu tradiție de peste 25 de ani în producția de tricotaje pentru companii precum Max Mara. Firma este deținută de soții Aurelian și Doinița Moraru și a avut în 2014 afaceri de 17 milioane lei și un profit net de 1,9 milioane lei.