Diana David, directorul general al companiei, afirmă, într-un interviu acordat Profit.ro, că SAP Romania se adaptează constant la nevoile specifice ale clienților locali, în rândul cărora se constată o creștere a nivelului de conștientizare asupra importanței IT-ul în dinamica business-ului și păstrarea competitivității pe piață.
Cum a fost pentru SAP Romania anul 2025 (principalele realizări, dacă obiectivele de business au fost atinse) și cum vede conducerea companiei anul 2026? Detaliați.
Anul 2025 a reprezentat un punct de referință pentru SAP România, în special pentru zona de servicii din cadrul Adoption Services Center. Am reușit să consolidăm relevanța centrului nostru nu doar la nivel regional, în Europa, ci și ca punct de sprijin pentru alte regiuni strategice, precum America de Nord și America Latină.
Un obiectiv esențial pentru noi a fost accelerarea tranziției către cloud a serviciilor pe care le oferim, răspunzând atât cerințelor actuale ale pieței, cât și direcției strategice globale SAP. Am început un proces complex de transformare a portofoliului nostru și de dezvoltare a competențelor echipelor, prin adoptarea inteligenței artificiale în Business Suite și integrarea Joule în toate proiectele noastre. Astfel, am pus bazele viitorului serviciilor IT în contextul cloud, iar 2026 va fi un an cheie pentru consolidarea și maturizarea acestei noi paradigme.
Am observat un interes tot mai mare din partea pieței și a clienților pentru inovație tehnologică și soluții bazate pe inteligență artificială, depășind zona soluțiilor core. Ne bucură să vedem că piața evoluează și că beneficiarii finali sunt tot mai pregătiți, mai informați și mai exigenți în ceea ce privește nevoile lor de digitalizare.
În 2025, am reușit să lansăm primele proiecte bazate pe AI, cu obiective atinse cu succes.
Pentru 2026 ne propunem nu doar o expansiune în acest sens, ci și, la fel ca până acum, să sprijinim dezvoltarea continuă a competențelor ecosistemului nostru de parteneri, astfel încât să putem răspunde cât mai bine cerințelor din piață.
Un alt motiv de mândrie este că, în 2025, echipa SAP România a depășit pragul de 1.000 de angajați în cele trei locații – București, Cluj-Napoca și Timișoara, un aspect ce pentru noi subliniază evoluția și potențialul companiei noastre.
În ultimii 3 ani, ce schimbări semnificative au avut loc în tehnologiile SAP și care va fi dinamica în următorii 3 ani din această perspectivă?
În ultimii ani, am asistat la o accelerare fără precedent a transformărilor tehnologice, impulsionată de dinamica piețelor globale și de nevoia organizațiilor de a se adapta rapid la aceste schimbări.
Pentru noi, a anticipa tendințele și a fi pregătiți pentru orice scenariu a reprezentat mereu o prioritate, astfel încât să putem oferi suportul necesar clienților noștri atunci când este nevoie, fără întârzieri. Integrarea inteligenței artificiale în soluțiile SAP a venit astfel ca un pas firesc pentru a menține acest scop – AI-ul remodelează și îmbunătățește fundamental modul în care putem susține organizațiile să avanseze.
Potrivit unui studiu recent realizat de PwC (2025), adoptarea inteligenței artificiale ar putea crește PIB-ul global cu până la 15 puncte procentuale până în 2035, contribuind anual cu aproximativ un punct procentual la creșterea economică – un efect comparabil cu impactul industrializării din secolul al XIX-lea.
Astăzi, organizațiile trebuie să depășească paradigma sistemelor pur tranzacționale sau a analizelor izolate. Au nevoie de soluții inteligente, conectate, capabile să prevadă, să se adapteze și să acționeze autonom. Ceea ce a început cu lansarea Joule în 2023 continuă în prezent cu integrarea AI-ului în fiecare proces de business, redefinind modul de lucru și susținând productivitatea, profitabilitatea și creșterea clienților noștri. În linie cu strategia „AI-first, Suite-first”, regândim procesele end-to-end din perspectiva inteligenței artificiale.
În centrul acestei strategii se află SAP Business Suite, un set complet de soluții integrate care aduce împreună aplicații, date și AI. Un element esențial al SAP Business Suite îl reprezintă SAP Business Data Cloud (BDC), ce oferă o bază de date armonizată, provenită atât din surse SAP, cât și non-SAP, permițând organizațiilor să ia decizii mai informate și să valorifice la maximum potențialul AI într-un mod sigur și fiabil.
Ambiția noastră rămâne să devenim liderul global în aplicații enterprise și inteligență artificială pentru afaceri, sprijiniți de platforma noastră de top.
Nevoile și așteptările clienților s-au modificat în ultimii ani? Dacă da, care sunt principale schimbări și cum anticipați că vor evolua acestea în următorii trei ani?
Având în vedere schimbările ultimilor ani, acestea au adus, fără dar și poate, și o calibrare a nevoilor și așteptărilor clienților. În primul rând, am observat o creștere a nivelului de conștientizare asupra faptului că IT-ul nu mai este doar un simplu departament independent, ci un adevărat motor strategic pentru business, esențial pentru păstrarea competitivității pe piață.
Lucru care, în opinia mea, a condus spre o altă schimbare și anume că organizațiile nu mai privesc furnizorul de software ca pe simplu vendor, ci ca pe un partener de încredere, capabil să susțină business-ul pe termen lung. Astfel, alegerea unui partener tehnologic devine un proces mai riguros, iar perspectivele de colaborare și încredere joacă un rol tot mai important.
De asemenea, companiile abordează transformarea digitală mult mai integrat – nu se mai concentrează doar pe soluționarea unor probleme punctuale, ci își doresc optimizarea întregului lanț de procese pentru a putea reacționa rapid la schimbări și pentru a fi cu un pas înaintea concurenței. În același timp, vedem o atenție crescută față de modul în care se fac investițiile în tehnologie, cu accent pe acele zone care pot genera cel mai mare impact pentru organizație.
Privind spre următorii ani, ne așteptăm ca inteligența artificială să fie tot mai profund integrată în activitățile de zi cu zi ale companiilor. Clienții vor continua să caute soluții rapide, flexibile, bazate pe procese standardizate și best practice-uri, astfel încât să poată beneficia automat de cele mai noi update-uri și să câștige timp, accelerându-și inovația. Mai mult ca oricând, încrederea în partenerul tehnologic – în ceea ce privește capacitatea de a livra rapid și la standarde înalte – va reprezenta un criteriu esențial în procesul de selecție și colaborare cu vendorii de software.
Cum se adaptează SAP România, prin portofoliul de soluții disponibil, la nevoile specifice ale clienților locali? Care sunt sectoarele economiei naționale cu cea mai mare adopție a tehnologiilor SAP la nivel local?
Ne adaptăm constant la nevoile specifice ale clienților locali printr-un portofoliu extins și flexibil de soluții software. Cu peste 700 de clienți în România și soluții specializate pentru mai mult de 25 de industrii, acoperim o bună parte din segmentele economiei naționale.
Experiența globală de peste 50 de ani în inovație și tehnologie ne permite să răspundem prompt și eficient cerințelor dinamice ale mediului de afaceri din România și să anticipăm tendințele pieței. Prin abordarea noastră personalizată și prin colaborarea strânsă cu un ecosistem robust de parteneri locali, aducem valoare adăugată clienților din multiple domenii și contribuim activ la accelerarea procesului de digitalizare în economia românească.
Cum a evoluat numărul de angajați în ultimii ani?
În ultimii ani, am înregistrat o creștere semnificativă în ceea ce privește numărul de angajați al SAP România. Din 2022 până în prezent, acesta a crescut cu aproximativ 40%, depășind pragul de 1000 de angajați la începutul acestui an. Pentru noi, această evoluție reflectă extinderea și consolidarea activității noastre pe piața locală.
În prezent, ne concentrăm pe integrarea și dezvoltarea echipei existente, menținând astfel o bază solidă pentru inițiativele și proiectele pe care le desfășurăm, iar pozițiile disponibile pot fi consultate mereu pe site-ul nostru oficial.
Care sunt factorii cheie care au contribuit la creșterea locală a SAP România, în condițiile în care afacerile subsidiarei locale au crescut de peste 10 ori in intervalul 2009 - 2024?
Creșterea SAP România din ultimii 15 ani se datorează unui cumul de factori cheie care au confirmat și consolidat rolul nostru pe piața locală și regională. Pe de o parte, calitatea serviciilor furnizate din România a atras încrederea piețelor vestice și a demonstrat constant capacitatea noastră de a integra și pregăti noile generații de consultanți SAP.
Am reușit nu doar să atragem tineri talentați, ci și să îi pregătim rapid pentru atingerea unui nivel ridicat de productivitate. Acest lucru a fost posibil datorită parteneriatelor strategice cu universitățile de profil din România, care rămân adevărate surse de talente pentru industria noastră.
Astfel, România a devenit un hub regional important pentru servicii SAP, atât prin atragerea de proiecte ample derulate de filiale ale unor giganți internaționali, cât și prin dezvoltarea pieței de outsourcing și a centrelor locale de competență SAP. Astăzi, multe dintre serviciile de consultanță, management de aplicații sau dezvoltare pentru clienți globali sunt livrate cu succes de echipele noastre din România.
Un alt factor determinant a fost accelerarea digitalizării mediului de afaceri autohton. Tot mai multe companii locale – fie multinaționale sau cu capital românesc – au realizat că transformarea digitală este o condiție esențială pentru competitivitate. Astfel, cererea pentru soluții oferite de SAP a crescut considerabil. În plus, extinderea portofoliului SAP dincolo de soluțiile ERP tradiționale, a deschis noi oportunități de business la nivel local.
Nu în ultimul rând, investițiile continue în dezvoltarea echipelor locale și formarea unui ecosistem puternic de parteneri certificați au stimulat ritmul implementărilor și ne-au permis să răspundem prompt și eficient cerințelor pieței. Toți acești factori au contribuit decisiv la creșterea SAP România și creează premise solide pentru un viitor sustenabil, oferind perspective de dezvoltare atât pe plan local, cât și regional.
Trecerea anilor au adus modificări în necesarul de abilități al angajaților? Cum sunt candidații din prezent comparativ cu cei din urmă cu 10 ani? Sunt mai pretențioși, sunt mai pregătiți? Găsiți ușor candidați pentru posturile disponibile?
În special în domeniile consultanței și inovației - principalele noastre arii de activitate la SAP România - am remarcat o transformare semnificativă a abilităților pe care le căutăm la candidați. Dacă în urmă cu 10 ani competențele tehnice solide erau aproape singura cerință esențială, astăzi acordăm la fel de multă importanță și altor abilități, precum gândirea critică, adaptabilitatea, curiozitatea sau capacitatea de a colabora eficient.
Comparând profilul candidaților de astăzi cu cel al celor de acum un deceniu, observăm că noile generații sunt motivate nu doar de un pachet salarial atractiv, ci și de flexibilitate, oportunități de dezvoltare profesională și un mediu de lucru sănătos, care să le asigure echilibrul între viața personală și cea profesională.
Pe segmentul entry-level, oferta de candidați rămâne generoasă, mai ales datorită fluxului constant de absolvenți bine pregătiți de universitățile de prestigiu din țară. Totuși, recrutarea specialiștilor cu experiență – în special pentru roluri de nișă, poziții senior sau de expert – devine tot mai dificilă. Numărul limitat de talente, alături de așteptările salariale mai ridicate, costul vieții în creștere și schimbările legislative, determină presiuni suplimentare asupra modelului tradițional de "low-cost country" care a susținut mult timp piața IT din România.
Astfel, piața muncii devine tot mai competitivă, iar atragerea și retenția oamenilor potriviți necesită o strategie mult mai sofisticată din partea companiilor.
În ce mod dinamica externă, urmările pandemiei, munca de la distanță sau în regim hibrid, dezvoltările tehnologice etc. au influențat stilul de leadership al conducerii companiei și al șefilor de compartimente? Au avut loc sau nu schimbări semnificative în acest sens în ultimii ani?
Atât eu, cât și colegii mei, punem accent pe un leadership centrat pe oameni, urmărind să contribuim activ la bunăstarea colegilor noștri și să creăm un mediu propice dezvoltării personale și profesionale. Ne dorim ca angajații să își găsească aici resursele necesare pentru a-și atinge potențialul, iar liderii noștri oferă flexibilitatea necesară pentru adaptarea la nevoile fiecăruia, ceea ce contribuie la menținerea unui climat de lucru pozitiv și motivant.
De asemenea, căutăm constant să menținem beneficiile unui mod de lucru hibrid, cu preponderență în favoarea lucrului în echipe co-locate, pentru asigurarea unei culturi organizaționale sănătoase, a transferului de know-how între generații și valorificarea infrastructurii menite unui astfel de model de dezvoltare.
Condițiile externe menționate de dumneavoastră au determinat schimbări semnificative în stilul de leadership nu doar în IT, ci în toate domeniile. De exemplu, leadershipul digital și bazat pe date s-a accentuat semnificativ în ultimii ani. Liderii nu mai gestionează doar echipe, ci și sisteme tehnologice complexe, folosind AI-ul și instrumente analitice pentru managementul performanței și colaborare hibridă eficientă. Integrarea noilor tehnologii în activitatea zilnică a devenit esențială pentru a asigura agilitate și avantaj competitiv.













