Philip Morris România, investiții impresionante în fabrica din Otopeni

Philip Morris România, investiții impresionante în fabrica din Otopeni

Kurnia Adhi Sulistyawan, Manufacturing Director al fabricii Philip Morris România din Otopeni

Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 1 mai 2024

Kurnia Adhi Sulistyawan, care a preluat anul trecut funcția Manufacturing Director al fabricii Philip Morris România din Otopeni, vorbește despre obiectivele și investițiile din 2024.

Recent ați preluat rolul de Manufacturing Director al fabricii Philip Morris România din Otopeni. Care sunt prioritățile dvs. în următoarea perioadă?

Urmărește-ne și pe Google News

Am ajuns în România la finalul anului trecut, în noiembrie 2023, și am preluat funcția de Manufacturing Director al fabricii Philip Morris România. Știam că fabrica din Otopeni se află în centrul strategiei care stă la baza viziunii Philip Morris International de a construi un viitor fără fum. Poziția pe care o ocup acum îmi oferă oportunitatea de a face diferența în acest proces de transformare. În perioada următoare, cu investiții suplimentare de peste 130 de milioane de dolari, vom dezvolta suplimentar în fabrică tot ceea ce înseamnă capacitatea de producție și ne vom extinde portofoliul de produse. Acesta va include consumabile pentru IQOS ILUMA, dispozitivul de ultimă generație lansat anul trecut în România. Cu fiecare nouă investiție ne-am propus să modernizăm fabrica cu linii noi de producție, să investim în oamenii noștri, să îi motivăm să dezvolte noi aptitudini, să devină mai performanți și să contribuim pozitiv la economia României.

Pentru mine este o onoare și o responsabilitate să conduc una dintre cele șapte fabrici din lume care produc consumabile pentru IQOS. Doar trei dintre acestea sunt situate în Uniunea Europeană, în România, Grecia și Italia.

Care sunt obiectivele setate pentru 2024 și cum se traduc concret noile investiții?

PMI a investit masiv în transformarea fabricii din Otopeni. Cea mai recentă investiție suplimentară de peste 130 milioane dolari, anunțată anul trecut, completează investițiile precedente, iar suma totală ajunge la 730 de milioane de dolari. Pentru orice om de business, o astfel de investiție presupune o veste foarte bună deoarece o infuzie de capital generează o dezvoltare rapidă. O nouă investiție presupune pentru noi o dezvoltare sustenabilă a capacităților de producție, o extindere a portofoliului de produse și o componentă esențială de dezvoltare a angajaților cu care lucrăm.

Așadar, anul acesta ne-am propus să ne continuăm efortul de a oferi produse de calitate superioară și de a rămâne competitivi în demersul nostru de business. Este un aspect la care sunt angajați toți colegii mei și sunt convins că vom livra, cu ajutorul lor, obiectivele propuse. Știu că în România avem în jur de 4 milioane de fumători adulți, iar această cifră ne arată că eforturile de a-i convinge pe fumători să se lase de fumat trebuie multiplicate. Așadar, în 2024 rămânem concentrați pe misiunea noastră de a construi un viitor fără fum!

Pe măsură ce transformarea companiei continuă, vizăm și ținte strategice din domeniul sustenabilității. Pentru noi, sustenabilitatea este o oportunitate fundamentală pentru inovare, creștere și crearea de valoare pe termen lung. De aceea integrăm sustenabilitatea în fiecare aspect al afacerii și activităților noastre.

Care sunt cele mai importante rezultate obținute de fabrica din Otopeni până în prezent?

Pentru cei care nu știu, noi suntem prezenți în România de peste 30 de ani. Anul 1993 este anul în care Philip Morris International a pus bazele filialei locale, iar în 1997 a demarat construcția fabricii din Otopeni. Această etapă a fost finalizată trei ani mai târziu. Din 2017, fabrica a intrat într-un proces de transformare pentru a deveni o unitate de ultimă generație pentru produsele din tutun încălzit. O călătorie fascinantă și plină de provocări. Datorită investițiilor succesive realizate în fabrică, producția ajunge să fie exportată astăzi pe cinci continente. 92% din ceea ce producem în România exportăm și doar 8% acoperă consumul intern de produse fără fum.

Pentru a fi și mai precis, în 2022, în România, exporturile totale de produse din tutun au fost de aproximativ 1,5 miliarde de euro. Din această sumă, 830 de milioane de euro au reprezentat exporturile de produse din tutun încălzit. Acest lucru poziționează Philip Morris România drept cel mai mare producător local de tutun încălzit.

Care considerați că sunt / vor fi cele mai mari provocări în industria în care activați?

Lumea în care trăim și muncim se schimbă constant. În industria în care activez am învățat să fim agili, să dăm dovadă de flexibilitate și să ne dezvoltăm continuu. Așa cum văd eu România de când sunt aici, vorbim despre o țară cu potențial, o țară în care mediul de afaceri are acest statut important de partener de bază al statului român. Sigur, companiile investesc atunci când pot miza pe continuitate și predictibilitate legislativă și fiscală pentru că la nivel de business nu îți dorești schimbări bruște care să pună în pericol investițiile.

Altfel, reținem suplimentar că încă avem valuri de dezinformare în legătură cu produsele fără fum. Pe piața din România țigările reprezintă mai mult de 90% din consum, iar alternativele fără fum, în ciuda creșterii din ultimii ani, sunt încă un produs de nișă. Totuși, peste jumătate de milion de români adulți au făcut tranziția către un viitor fără fum și utilizează astăzi IQOS.  Pentru a răspunde acestor provocări, suntem pregătiți să furnizăm informații corecte, fundamentate științific despre beneficiile produselor alternative la continuarea fumatului.

viewscnt
Afla mai multe despre
philip morris românia
otopeni
kurnia adhi sulistyawan