Conglomeratul chinez China Energy Company (CEFC), care în decembrie anul trecut a semnat preluarea pachetului majoritar al grupului KMG International, fostul Grup Rompetrol, și grupul financiar ceh Penta Investments au depus o ofertă comună pentru a prelua Central European Media Enterprises, proprietarul Pro TV, de la gigantul media american Time Warner, anunță Reuters.
Intenția celor două grupuri de a semna tranzacția a fost anunțată luna trecută.
Oferta ar putea fi în valoare de aproximativ 2 miliarde de dolari, dar prețurile nu au fost încă finalizate, adaugă sursa citată.
Luna trecută, informațiile indicau că oferta este de aproximativ 500 de milioane de euro (587 de milioane de dolari), CEFC fiind dispusă să asigure cea mai mare parte din finanțare. Profit.ro a arătat însă la acel moment că ultimele date financiare, actualizate pentru 30 septembrie 2017, indică la nivelul CME o datorie netă totală de circa 1 miliard de dolari (1,1 miliarde de dolari datorie brută, reprezentând valoarea nominală totală a tuturor datoriilor restante și a accesoriilor aferente).
Incluzând și datoriile, valoarea totală a tranzacției, dacă va fi semnată, se ridică la circa 1,7 miliarde dolari, preciza Profit.ro.
Conform sursei citate, capitalizarea de piață a Central European Media Enterprises este de 637 de milioane de dolari.
Penta Investment Group este acționarul majoritar al Fortuna Entertainment Group, operator ceh de pariuri sportive și jocuri de noroc, care în toamna acestui an a finalizat în România preluarea companiilor Bet Active Concept, Bet Zone, Public Slots și Slot Arena de la Fortbet Holdings, într-o tranzacție de 47 de milioane de euro.
În acționariatul Fortuna, cu 10% din acțiuni, este Franklin Templeton Investment Funds, din grupul financiar care administrează și Fondul Proprietatea.
Penta Investment controlează și lanțul farmaceutic Dr Max, unul dintre cele mai puternice din regiune, lider pe piața din Cehia și Slovacia, despre care Profit.ro a anunțat în vară că intră în România prin preluarea a patru firme locale care operează farmaciile Arta.
CEFC este una dintre cele mai dinamice companii private din China. În 2014, compania a fost inclusă în lista Global Fortune 500 pe locul 349. CEFC își desfășoară activitatea în domeniile energetic, financiar și investiții.
Companie de rading în energie condusă de o persoană care încă nu a împlinit 40 de ani, este implicată în comerț cu petrol și concesiuni petroliere, din care a obținut în numai 4 ani venituri echivalente cu peste 38 miliarde dolari, deși compania este una cu profil financiar.
CEFC are operațiuni în 15 țări și peste 20.000 de angajați.
CITEȘTE ȘI Sfaturile lui Garry Kasparov pentru cei care vor să aibă succes în afaceriÎn vară, CME a anunțat că a ajuns la un acord cu subsidiara slovenă a United Group privind vânzarea Nova TV (Croația) și Pop TV (Slovenia), în schimbul a 230 milioane de euro.
Recent însă, autoritățile din Croația au blocat vânzarea postului de televiziune Nova TV.
CME este prezent pe 6 piețe din Europa de Est. În România, deține posturile Pro TV, PRO TV Internațional, PRO Cinema și MTV România, precum și mai multe site-uri de știri. Totodată, în operațiunile de pe piața românească sunt incluse și posturile din Republica Moldova, respectiv PRO TV Chișinău și Acasă în Moldova.
Veniturile din România ale CME au urcat cu 9,5% în trimestrul al treilea, până la 40,4 milioane de dolari. De la începutul anului și până la finele lunii septembrie, compania a avut venituri de aproape 128 de milioane de dolari pe piața locală, cu 8,2% peste cele raportate în perioada similară a anului trecut.
La nivel de grup, veniturile CME au crescut cu peste 11% în trimestrul al treilea, la 119,4 milioane dolari și cu 6% în primele 9 luni, la 378 de milioane de dolari.
Acționarul majoritar al CME, conglomeratul de media Time Warner, a anunțat, în octombrie anul trecut, că va fi preluat de grupul american AT&T într-o tranzacție evaluată la 85,4 miliarde dolari. Compania rezultată va fi al doilea cel mai mare furnizor pe piața serviciilor integrate de media și telecomunicații din SUA și unul dintre cei mai importanți jucători pe scena mondială.
Time Warner, care are în portofoliu, printre altele HBO, CNN și studiourile Warner Bros, a intrat în acționariatul CME în 2009.