Comisia Europeană vrea să creeze un grup de experți pentru combaterea răspândirii știrilor false în online

Comisia Europeană vrea să creeze un grup de experți pentru combaterea răspândirii știrilor false în online
scris 13 nov 2017

Comisia Europeană a lansat o consultare publică privind știrile false și dezinformarea online, anunțând că va fi creat în acest sens un grup de experți la nivel înalt, format din reprezentanți ai mediului academic, ai platformelor online, ai publicațiilor media și ai organizațiilor societății civile.

Lucrările Grupului de experți la nivel înalt și rezultatele consultării publice vor fi integrate într-o strategie europeană de combatere a proliferării știrilor false, strategie pe care Comisia estimează că o va prezenta în primăvara anului 2018.

Urmărește-ne și pe Google News

“Libertatea de a primi și partaja informații și pluralismul mass-mediei sunt consacrate în Carta drepturilor fundamentale a UE. Trăim în vremuri în care fluxul de informații și dezinformarea au devenit aproape copleșitoare. De aceea trebuie să le oferim cetățenilor noștri instrumentele cu care să poată să identifice știrile false, să-și recâștige încrederea în mediul on-line și să gestioneze informațiile pe care le primesc”, spune vicepreședintele Comisiei, Frans Timmermans.

Șeful Apple este de părere că rețele sociale sunt folosite pentru manipulare și învrăjbire CITEȘTE ȘI Șeful Apple este de părere că rețele sociale sunt folosite pentru manipulare și învrăjbire

Consultarea publică va fi deschisă până la mijlocul lunii februarie și se adresează cetățenilor, platformelor de comunicare socială, organizațiilor de știri, cercetătorilor și autorităților publice.

Totodată, cei interesați să facă parte din Grupul de experți la nivel înalt privind știrile false pot face acest lucru până pe 17 decembrie, anunță executivul de la Bruxelles.  

Grupul va ajuta Comisia să delimiteze problema știrilor false, să definească rolurile și responsabilitățile părților implicate, să înțeleagă dimensiunea internațională a fenomenului, să ia act de pozițiile actorilor relevanți și să formuleze recomandări.

viewscnt
Afla mai multe despre
fake news
stiri false
comisia europeana
grup experti
consultare publica