Cel mai bun an din istorie pentru piața media din România. Digitalul - creștere remarcabilă

Cel mai bun an din istorie pentru piața media din România. Digitalul - creștere remarcabilă
scris 21 dec 2021

Piața media globală a înregistrat în acest an creșteri record, de 21%, impulsionată, în primul rând, de creșterea publicității online – peste 29%.

Cifrele sunt neobișnuit de mari, iar datele arată că mediul economic actual este mai favorabil decât oricând în ultimii 20 de ani industriei media. Creșterea pieței globale va continua și în 2022, dar la un nivel mai redus, de circa 10%.

Urmărește-ne și pe Google News
Biofarm realizează cea mai importantă investiție din industria farmaceutică a ultimilor 30 de ani CITEȘTE ȘI Biofarm realizează cea mai importantă investiție din industria farmaceutică a ultimilor 30 de ani

„2021 a fost cel mai bun an din istorie și pentru piața media din România, bugetele însumate depășind pentru prima dată nivelul de 600 de milioane euro, după o creștere de 17% față de anul anterior. Cu o valoare totală a pieței de 629 de milioane euro în 2021, am depășit nivelul de 600 de milioane euro atins în 2008. O evoluție macroeconomică pozitivă în 2022, susținută de creșterea consumului populației, va face ca piața media să crească și anul viitor, cu un nivel estimat de noi la 12% față de 2021”, spune Mihai Vișan, Head of Trading GroupM.

Cele mai importante date pentru media globală, extrase din raportul This Year, Next Year 2021:

  • Digitalul a beneficiat anul acesta de o creștere remarcabilă, de peste 29%, și va continua să se dezvolte și în 2022, când se estimează o creștere de 14,3%.
  • În 2020, televiziunea a scăzut cu 10,3%, dar pentru finalul lui 2021 este așteptată o creștere de 7,6%. E interesant de observat că, în următorii 5 ani, creșterea în piața TV va fi susținută aproape exclusiv de Connected TV, deocamdată slab dezvoltat în România, care își va dubla valoarea la nivel global în perioada 2021-2026.
  • După declinul din 2020, creșterile estimate pentru Audio și Outdoor sunt de 14% respectiv 16%, în 2021. Pentru 2022, sunt prevăzute creșteri de 7,2% pentru Audio și 15,3% pentru Outdoor. Streamingul digital și podcasturile sunt din ce în ce mai importante și rămân esențiale în menținerea industriei audio pe linia de plutire.
  • Ziarele au recuperat doar 2%, după căderea de 28,2% de anul trecut. Previziunile pentru 2022 nu sunt prea optimiste pentru acest domeniu – se așteaptă o nouă scădere, de 4,7%. Revistele sunt în continuare pe un trend descendent, după scăderea majoră de anul trecut. Anul acesta au coborât cu încă 5,8% și așteptările sunt ca în 2022 să mai piardă 7,3%.
EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani

În România, în pofida scăderii audiențelor, televiziunea a atras în continuare majoritatea bugetelor din publicitate, având o cotă de piață de 57% și o creștere de 14% față de anul anterior.

Mediul online a crescut cel mai mult, cu 28% față de 2020, atingând în acest an 33% cotă de piață, încă mult sub media globală de 64%.

viewscnt
Afla mai multe despre
publicitate
media
bugete