După 38 de ani la Microsoft, Phil Spencer anunță că se va retrage, în urma unei o decizii pe care o luat-o anul trecut. „Anul trecut, Phil Spencer a luat decizia de a se retrage din companie, iar de atunci discutăm despre planificarea succesiunii” spune șeful companiei, Satya Nadella, într-o scrisoare internă.
Retragerea lui Spencer urmează altor plecări din cadrul companiei, printre care cea a șefului de dezvoltare a afacerilor, Chris Young, și a CEO-ului GitHub, Thomas Dohmke.
CITEȘTE ȘI Google lansează Gemini 3.1 ProTot acum mai pleacă de la Microsoft Președintele Xbox Sarah Bond, despre care mulți au crezut că îi va lua locul lui Phil Spencer, după plecarea acestuia.
Spencer este, în fapt, înlocuit de Asha Sharma, care a venit la Microsoft în 2024 de la Instacart. Sharma s-a ocupat până acum de divizia Core AI.
Sharma a făcut mai multe declarații cu această ocazie, printre care una foarte interesantă legată de inteligența artificială: „Pe măsură ce monetizarea și inteligența artificială evoluează și influențează acest domeniu, noi nu vom urmări eficiența pe termen scurt și nici nu ne vom inunda ecosistemul cu soluții de inteligență artificială lipsite de suflet” spune Sharma, care mai adaugă: „Jocurile sunt și vor fi întotdeauna artă, creată de oameni”.
Toate aceste schimbări vin după ce, în ultimul trimestru, veniturile Microsoft din jocuri video au scăzut cu 10%.
















