Veniturile Grupului Lenovo au crescut cu 22% între octombrie-decembrie 2020, la 17,2 miliarde de dolari, față de aceeași perioadă a anului anterior.
”Grupul Lenovo anunță o creștere a veniturilor din trimestrul trei (octombrie-decembrie 2020) al acestui an fiscal, ajungând la suma de 17,2 miliarde de dolari, cu 22% mai mult decât aceeași perioadă a anului trecut. A fost cel de-al doilea trimestru consecutiv de creștere record, determinată de performanța bună a tuturor grupurilor de business ale companiei”, arată grupul.
Profitul înregistrat înainte de impozitare a crescut cu 52% comparativ cu trimestrul trei al anului fiscal anterior, ajungând la 591 de milioane de dolari, scrie News.ro
Grupul Lenovo PCSD (PC and Smart Devices) a înregistrat creșteri ale veniturilor de până la 14 miliarde de dolari, cu 27% mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Majorarea se datorează cererii crescute de PC-uri din întreaga lume.
”Accentul pus pe inovație a contribuit la consolidarea poziției de lider a companiei Lenovo, ce are o cotă de piață record de 25,3% la nivel global”, menționează grupul.
Grupul MBG (Mobile Business Group), a înregistrat o creștere a veniturilor de două cifre comparativ cu trimestrul al treilea al anului anterior și a reintrat pe o creștere a profitului, după impactul cauzat de pandemie. Mai mult de atât, grupul MBG a raportat cel mai profitabil trimestru de la achiziționarea businessului Motorola de către Grupul Lenovo. Grupul MBG va continua să își valorifice portofoliul de produse și funcția 5G pentru a stimula creșteri viitoare.
Grupul DCG (Data Center Group) a înregistrat venituri record de 1,63 miliarde de dolari, datorate creșterii volumului de business, și creștere a profitabilității de la an la an. Veniturile din segmentul enterprise au atins pragul de 1 miliard de dolari, cea mai mare sumă înregistrată în ultimii trei ani.