UPDATE EXCLUSIV Concurența a amendat Poșta cu 7,4 mil. euro pentru că nu a îndeplinit unele obligații impuse în 2010

UPDATE EXCLUSIV Concurența a amendat Poșta cu 7,4 mil. euro pentru că nu a îndeplinit unele obligații impuse în 2010
scris 20 apr 2016

Consiliul Concurenței (CC) a sancționat Poșta Română, la finele anului trecut, cu o amendă de 33,1 milioane de lei (7,4 milioane de euro) pentru că nu și-a îndeplinit unele obligații impuse de instituție în urma unei investigații finalizate în 2010 și pentru care a fost sancționată cu 103,4 milioane de lei.

Decizia privind sancțiunea a fost transmisă recent operatorului poștal.

Urmărește-ne și pe Google News

"Compania Națională Poșta Română (CNPR) a fost sancționată cu 33.089.786 lei (aproximativ 7,4 milioane de euro) pentru că nu și-a îndeplinit unele obligații impuse de Consiliul Concurenței în urma investigației finalizate în 2010. Astfel, autoritatea a constatat, în urma unei analize, că Poșta Română a încălcat obligațiile de nediscriminare și de transparență prin oferirea către compania Terradox, în mod exclusiv, a unor condiții contractuale favorabile în raport cu concurenții săi”, se arată într-un răspuns al Consiliului Concurenței remis la solicitarea Profit.ro.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

În replică, reprezentanții Poștei afirmă că amenda va fi contestată în instanță și că sancțiunea aplicată de Consiliul Concurenței este efectul neînțelegerii de către experții instituției a conceputului de poștă hibridă, domeniu rămas nereglementat de către autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM). 

"Neînțelegerea conceptului de poștă hibridă de către experții Consiliului Concurenței care au analizat acest caz a dus la interpretarea potrivit căreia Poșta Română ar fi acordat tratament favorabil marilor expeditori și intermediari. La această situație a contribuit și faptul că autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) nu a reglementat, nici până în prezent, poșta hibridă, în condițiile în care toți operatorii străini de servicii poștale au criterii clare pe baza cărora prestează astfel de servicii, criterii stabilite de fiecare reglementator intern în parte", se arată în răspunsul operatorului poștal remis Profit.ro.

Poșta Română susține că a reziliat contractul incriminat de Consiliului Concurenței încă din luna august 2012, fapt care constituie, de altfel, o circumstanță atenuantă în fixarea cuantumului amenzii la un minim de 2,94% din cifra de afaceri a companiei.

Potrivit operatorului poștal, serviciul incriminat de Consiliul Concurenței nu a constituit tratament favorabil și va contesta în instanță amenda Consiliului Concurenței.

"În același timp, managementul Poștei Române va face toate demersurile necesare pe lângă reglementatorul pieței, ANCOM, pentru a defini clar în legislația serviciilor poștale conceptul de poștă hibridă", se mai arată în răspuns.

La finele anului 2010, autoriatea de reglementare în concurență sancționat operatorului poștal cu o amendă de 103,4 milioane de lei pentru posibile abuzuri de poziție dominantă, prin acordarea unui tratament preferențial unei companii, respectiv practicarea de reduceri tarifare în mod discriminatoriu.

Sancțiunea, printre primele 10 ca mărime din istoria instituției, a fost rezultatul a patru investigații declanșate în perioada 2005 - 2009 referitoare la posibile abuzuri săvârșite de Poșta Română, acestea fiind conexate într-o singură investigație.

“Investigația finalizată de Consiliul Concurenței a urmărit două posibile încălcări ale legii, privind abuzul de poziție dominantă al CNPR prin politica sa de acordare a reducerilor tarifare pentru furnizarea unor servicii poștale. Este vorba de acordarea unui tratament preferențial companiei Infopress Group în perioada 2005 – 2009 pe piața serviciului poștal standard de trimitere internă de publicitate prin poștă adresată (numit și serviciul Infadres), extins și pe piața serviciului de corespondență comercială, precum și acordarea reducerilor tarifare în mod discriminatoriu intermediarilor pentru prestarea de servicii poștale standard de corespondență comercială și Infadres”, se arăta într-un comunicat al instituției din decembrie 2010.

Poșta a plătit jumătate din amenda Concurenței de 103,4 milioane de lei. Diferența, eșalonată până în 2018 CITEȘTE ȘI Poșta a plătit jumătate din amenda Concurenței de 103,4 milioane de lei. Diferența, eșalonată până în 2018

Operatorul poștal a contestat decizia la Curtea de Apel București (CAB), care, în decembrie 2013, a redus sancțiunea la 89 milioane de lei. La rândul ei, instituția a înaintat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție și a obținut anularea hotărârii CAB în aprilie 2015.

Astfel, Poșta a plătit anul trecut jumătate din amendă, restul sancțiunii fiind eșalonat până în 2018, conform datelor operatorului remise la solicitarea Profit.ro.

“Prin decizia din decembrie 2010, autoritatea de concurență a dispus o serie de măsuri corective, menite să asigure restaurarea unui mediu concurențial normal. Una dintre aceste măsuri a vizat respectarea de către Poșta Română a anumitor obligații de nediscriminare și transparență”, se mai arată în răspunsul instituției.

Poșta Română a obținut în 2015 un profit brut de 19,2 milioane lei, după ce a redus cheltuielile CITEȘTE ȘI Poșta Română a obținut în 2015 un profit brut de 19,2 milioane lei, după ce a redus cheltuielile

Poșta Română este controlată de Ministerul Comunicațiilor - 75% și Fondul Proprietatea - 25%.

Cu aproximativ 27.000 de salariați, compania este cel mai mare operator local de profil și are o rețea teritorială de peste 5.600 de unități.

În 2014, compania a înregistrat venituri totale de 1,19 miliarde de lei și un profit net de 22,9 milioane de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
consiliul concurentei
posta romana
amenda