Startup-ul românesc proptech Bright Spaces a fost selectat în acceleratorul Pi Labs din Marea Britanie – cel mai activ investitor din Europa în tehnologii pentru real estate

Startup-ul românesc proptech Bright Spaces a fost selectat în acceleratorul Pi Labs din Marea Britanie – cel mai activ investitor din Europa în tehnologii pentru real estate
scris 2 apr 2020

Startup-ul românesc proptech Bright Spaces, dezvoltatorul platformei digitale de prezentare și ofertare a clădirilor și spațiilor de birouri, a fost selectat în acceleratorul proptech (property technology) Pi Labs din Marea Britanie.

Pi Labs este prima firmă de venture capital din Europa care investește exclusiv în startup-uri proptech și cel mai activ investitor din Europa în domeniu. Bright Spaces  a fost ales, alături de alte 4 startup-uri europene și va intra într-un program intensiv de 15 săptămâni, având ca obiectiv dezvoltarea produsului și scalarea companiei la dimensiunea și la necesitățile pieței office europene. 

Urmărește-ne și pe Google News
Ambasadorul SUA la București despre Huawei: Îi avertizez pe prietenii mei români că aceasta este o companie căreia nu i se poate încredința securitatea dumneavoastră națională și care vă va pune în pericol libertatea CITEȘTE ȘI Ambasadorul SUA la București despre Huawei: Îi avertizez pe prietenii mei români că aceasta este o companie căreia nu i se poate încredința securitatea dumneavoastră națională și care vă va pune în pericol libertatea

Nucleul programului este centrat pe mentorat strategic, pe colaborare cu comunitatea din real estate și pe oportunitatea de a dezvolta o rețea cu comunitatea mai largă de property și proptech, alumni ai Pi Labs și investitori. Programul se va desfășura din martie până în iunie, iar la finalul acestei perioade Bright Spaces își va prezenta soluția în fața unei audiențe formate din investitori, jurnaliști și dezvoltatori imobiliari de talie internațională, în vederea desfășurării următoarei runde de finanțare de tip seed.

 „Acceptarea în acceleratorul Pi Labs înseamnă pentru noi un salt de minimum un an în dezvoltarea Bright Spaces. Accesul la o piață de top în real estate la nivel mondial, cum este Londra, discuțiile cu peste 40 de mentori și posibilitatea de a obține următoarea rundă de finanțare de la fonduri de investiție europene cu specific în proptech reprezintă avantaje clare. A fost o competiție mare, cu un proces de selecție desfășurat pe câteva luni de zile, ce a presupus un efort de echipă pe măsura rezultatului. Deși această criză de sănătate publică a împins desfășurarea acceleratorului într-un mediu 100% online, beneficiile pentru noi sunt, fără doar și poate, majore”, spune Bogdan Nicoară, Founder & CEO Bright Spaces. 

În contextul restricțiilor de călătorie și de socializare impuse în prezent, programul derulat de Pi Labs anul acesta va fi primul care se va desfășura la distanță. 

Coronavirus este folosit ca momeală în atacurile prin e-mail asupra companiilor de atacatorii cibernetici CITEȘTE ȘI Coronavirus este folosit ca momeală în atacurile prin e-mail asupra companiilor de atacatorii cibernetici

Bright Spaces a finalizat în septembrie 2019 o primă rundă de finanțare pre-seed în valoare de 185.000 de euro pentru dezvoltare și implementare, fondurile provenind de la Sparking Capital, în calitate de Lead Investor, alături de Growceanu Angel Investment și Ilinca Păun

viewscnt
Afla mai multe despre
bright spaces
pi labs