Aceste plugin-uri vor mai funcționa doar până la data de 10 februarie 2026, după ce care vor dispărea de pe toate site-urile care le-au folosit.
Meta spune că administratorii site-urilor nu trebuie să facă nimic pentru asta, întrucât funcționarea va fi oprită „de la sursă”, iar locul plugin-ului va fi luat de un element invizibil.
Administratorii site-urilor care încă mai au plugin-urile Facebook pot însă alege să facă curățenie și să elimine și manual codul acestora.
Plugin-urile de Facebook au fost introduse în 2010 și au fost folosite de site-urile web pentru creșterea numărului de urmăritori ai paginii de Facebook și pentru ca oamenii să poată reacționa la conținutul postat direct din site.
În același timp, Facebook a profitat de răspândirea acestora pentru a urmări activitatea utilizatorilor în afara rețelei sociale și a targeta mai eficient reclamele.
Meta recunoaște că motivul din spatele renunțării este scăderea nivelului de utilizare al plugin-urilor în ultimii ani.













