Miercuri după-amiaza, la Paris, Samsung organizează un nou eveniment Unpacked, unde este așteptată să vină cu mai multe produse noi.
În primul rând, compania coreeană va prezenta aici două noi modele de smartphone-uri pliabile - Galaxy Z Fold 6 și Z Flip 6 - două modele care par să aducă mici upgrade-uri punctuale față de versiunile de anul trecut.
Din câte se pare, designul lui Fold 6 va fi ușor modificat, înlocuind rotunjimile cu unghiuri drepte. Ecranul ar putea fi mai luminos, iar autonomia, grație unei baterii de 4.000 mAh, ar putea fi o idee mai mare.
CITEȘTE ȘI Nothing lansează smartphone-ul CMF Phone 1De partea cealaltă, Flip 6 ar urma să beneficieze de un ecran extern semnificativ mai mare, care-l va face mult mai funcțional decât cel de la versiunile anterioare.
Ambele smartphone-uri sunt așteptate să se bazeze pe chipset-ul Snapdragon 8 Gen 3 și să fie puțin mai subțiri.
Tot aici, Samsung ar putea să-și lanseze, în sfârșit, inelul inteligent Galaxy Ring - asta după ce l-a anunțat în ianuarie, fără a oferi prea multe informații.
Acesta ar urma să ofere o serie de funcții pentru fitness și sănătate, iar prețul de vânzare este așteptat să fie între 300 și 350 de dolari.
Alături de telefoane și inel, Samsung ar putea prezenta aici și noi ceasuri Galaxy Watch, precum și căști Galaxy Buds.
Nu în ultimul rând, o partea semnificativă a prezentării ar putea fi alocată funcțiilor de AI, pe care producătorul este așteptat să le implementeze măcar pe unele dintre produsele pe care le va lansa.