Samsung a prezentat Galaxy Watch, un smartwatch dotat cu conectivitate LTE care promite o autonomie de câteva zile.
Producătorul coreean a lansat, alături de smartphone-ul de 1.250 de euro, Galaxy Note 9, un nou smartwatch care se distanțează de modelele anterioare prin prisma branding-ului.
Samsung a renunțat la brandul Gear, pe care l-a folosit până acum pentru smartwatch-urile sale, și a ales mult mai cunoscutul brand Galaxy, în speranța că va ajuta vânzările.
Noul smartwatch va fi disponibil într-o versiune cu Bluetooth și una care se va conecta direct la internet prin LTE. Fiecare versiune va exista, la rândul ei, în două variante în funcție de dimensiunea ecranului: 46 mm, respectiv 42 mm diametru.

Galaxy Watch se va baza în continuare pe sistemul de operare Tizen, produs de Samsung, și are la bază un procesor Exynos 9110 dual core ce rulează la o frecvență de 1.15 GHz.
Ambele versiuni au un spațiu de stocare de 4 GB, însă cantitatea de memorie RAM diferă. Varianta cu LTE dispune de 1,15 GB, în vreme ce cea cu Bluetooth are 768 MB RAM.
Smartwatch-ul rezistent la apă are în dotare mai mulți senzori, printre care cel de puls, accelerometru, giroscop și barometru. Acesta va monitoriza pulsul posesorului și-l va încuraja să se relaxeze atunci când îi crește pulsul. Smartwatch-ul poate, de asemenea, monitoriza activitățile de fitness și somnul.
Cele două variante cu Bluetooth vor costa 330 de dolari, respectiv 350 de dolari și vor fi disponibile din 14 septembrie. Samsung nu a anunțat prețul și disponibilitatea pentru versiunea cu LTE.