Producătorul coreean Samsung a anunțat că a început să producă primele chip-uri de stocare pentru smartphone-uri din lume cu capacitatea de 1 TB.
Chip-ul celor de la Samsung este de tip eUFS (embedded Universal Flash Storage) și va fi primul care va permite producătorilor de smartphone-uri să vândă dispozitive cu 1 TB spațiu intern de stocare folosind un singur astfel de chip.
Cu promisiunea oferirii utilizatorilor de smartphone o experiență mai apropiată de laptopuri (cel puțin din punctul de vedere al spațiului de stocare disponibil), cum a spus șeful departamentului de marketing Cheol Choi, noul chip are aceeași dimensiune ca cel de 512 GB.
Conform producătorului, chip-ul de 1 TB va avea viteze de până la 1.000 MB/s, aproximativ de 10 ori mai rapid decât un card de memorie microSD obișnuit.
CITEȘTE ȘI Apple va reduce prețurile la iPhone în unele țări după scăderea de 15% din primul trimestruNoul chip se află deja în procesul de producție în masă, ceea ce înseamnă că primele smartphone-uri care vor avea 1 TB spațiu de stocare ar putea fi lansate chiar anul acesta.
Nu ar fi exclus chiar ca primul smartphone cu 1 TB spațiu intern de stocare să fie Galaxy S10, dispozitiv care va fi prezentat oficial pe 20 februarie și se pare că va avea 12 GB memorie RAM într-una dintre variante.
Până acum, singura posibilitate de a beneficia de 1 TB spațiu de stocare pe un smartphone era completarea unui spațiu intern de 512 GB (capacitatea maximă de stocare internă de până acum) cu un card de memorie de aceeași capacitate.