Mozilla a blocat aproape 200 de extensii pentru Firefox

Mozilla a blocat aproape 200 de extensii pentru Firefox
scris 27 ian 2020

Producătorul browser-ului Firefox a făcut curățenie în rândul extensiilor, eliminându-le pe acelea care folosesc practici dubioase pentru a colecta datele utilizatorilor.

197 de extensii pentru Firefox au fost blocate de Mozilla pentru diverse motive, printre care executarea unui cod care creează probleme sau furtul datelor personale.

Urmărește-ne și pe Google News

129 dintre cele 197 de extensii eliminate aparțineau unui singur producător - 2Ring un furnizor de soluții B2B. Extensiile acestuia executau cod de pe propriile servere, ceea ce punea utilizatorul în pericol.

Tranzacție: Orange România preia o aplicație care furnizează informații turistice despre Capitală CITEȘTE ȘI Tranzacție: Orange România preia o aplicație care furnizează informații turistice despre Capitală

Regulamentul impus de Mozilla pentru extensii prevede că acestea trebuie să conțină tot codul de care au nevoie pentru a funcționa, nefiind permisă descărcare și executarea codului din alte surse.

Altele, printre care instrumente pentru gestionarea PDF-urilor și extensii ce afișau condițiile meteo, au fost eliminate pur și simplu pentru colectarea ilegală a datelor personale ale utilizatorilor care le instalau.

Au fost însă și extensii de-a dreptul periculoase, care au fost eliminate deoarece conțineau malware. 30 de extensii din cele 197 au fost în această situație.

Toate extensiile în cauză au fost eliminate din magazinul oficial, dar au fost și șterse din browser-ele utilizatorilor, pentru a elimina orice risc.

viewscnt
Afla mai multe despre
firefox
mozilla
extensii