Producătorii de jocuri vor plăti, pe viitor, un comision mai mic dacă își aduc jocurile în Windows Store, într-o încercare a gigantului american de a deveni un jucător important pe zona magazinelor de jocuri.
De la 1 august, comisionul pentru publicarea jocurilor în Windows Store va scădea la 12%, a anunțat Microsoft, care percepea până acum comisionul standard, de 30%.
Noul comision va fi aplicat doar jocurilor de PC, nu și celor Xbox, acolo unde Microsoft nu are niciun interes să-l reducă.
În zona de PC-uri, interesul este clar: Microsoft vrea să devină un magazin important de jocuri pentru PC și țintește liderul acestei piețe, Steam. Valve, proprietarul Steam, oprește 30% din vânzări.
Pe de altă parte, Microsoft calcă pe urmele unui alt pretendent, Epic Games, care a fost prima compania ce a adoptat un comision de 12%.
Steam este liderul incontestabil al pieței, însă apar din ce în ce mai mulți producători nemulțumiți de comisionul de 30% - la fel ca și în cazul magazinelor de aplicații deținute de Apple și Google.