Microsoft lansează aplicația Office pentru iPad

Microsoft lansează aplicația Office pentru iPad
scris 17 feb 2021

Suita Microsoft Office are acum o aplicație dezvoltată și optimizată special pentru cea mai populară tabletă, iPad, care grupează toate programele importante sub același acoperiș.

Microsoft a publicat în App Store versiunea nativă pentru iPad a suitei sale de birou, la mai bine de un an după ce a lansat versiunea de iPhone și Android, însă facilitățile adăugate justifică întârzierea.

Urmărește-ne și pe Google News

Noua aplicație Office grupează într-un singur loc cele mai importante trei programe ale suitei: Word, Excel și PowerPoint. Această aplicație va putea fi folosită pentru vizualizarea și editarea documentelor, tabelelor și prezentărilor.

Producătorul chinez de smartphone-uri Vivo intră în România CITEȘTE ȘI Producătorul chinez de smartphone-uri Vivo intră în România

Este mult convenabil pentru utilizator să aibă cele trei programe într-o singură aplicație, în loc să trebuiască să instaleze trei aplicații separate, cum este cazul suitelor office Google și Apple, spre exemplu.

Aplicațiile individuale Word, Excel și PowerPoint există în continuare în App Store, astfel că un utilizator care are nevoie doar de una dintre acestea o poate instala separat, fără a fi forțat să folosească întreaga suită.

Office pentru iPad include funcții pentru crearea PDF-urilor și semnarea documentelor, alături de opțiunile clasice ale celor trei programe din cadrul suitei. În plus, Microsoft a adăugat funcții specifice tabletei Apple, precum suportul pentru mouse și trackpad.

Disponibilitatea suitei Microsoft Office pentru iPad este o veste bună inclusiv pentru Apple, care și-a promovat în ultimii ani tableta drept un rival pentru laptopuri pe partea de business.

viewscnt
Afla mai multe despre
microsoft
office
ipad