Cancelarul german Angela Merkel a respins, marți, cererile de a-i interzice companiei chineze de telecomunicații Huawei să furnizeze echipamente pentru rețeaua 5G din Germania, scrie Politico.
„Sunt două lucruri în care nu cred. Unul, să discuți aceste probleme de securitate foarte sensibile în public și doi, să excluzi o companie doar pentru că provine dintr-o anumită țară”, a afirmat Merkel într-un discurs ținut la Berlin, scrie News.ro.
„Guvernul a informat că abordarea noastră nu va fi să excludem o companie, ci mai degrabă să avem anumite cereri pentru toți competitorii privind această tehnologie 5G”, a adăugat ea.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Germania ia în considerare impunerea unor cereri și limite puternice pentru Huawei însă guvernul a respins cererile de a interzice complet compania.
Numind China un competitor „sistematic”, Merkel a afirmat că „răspunsul nu poate fi o luptă cu cei care sunt puternici din punct de vedere economic”.
„Trebuie să susține reguli corecte și reciproce”, a precizat Merkel adăugând că o abordare europeană asupra acestei probleme ar fi „de dorit”.
Liderii europeni vor participa în aprilie la un summit UE-China privind relațiile comerciale iar decizia Europei privind eventuale sancțiuni asupra Huawei va reprezenta unul dintre subiectele discuțiilor.