Roma lucrează la o ofertă pentru a convinge Intel să investească miliarde de dolari într-o fabrică de semiconductori în Italia, în timp ce Germania pare a fi principala candidată pentru construirea unei fabrici și mai mari a companiei americane, transmite CNBC.
Fabricile fac parte dintr-un plan al grupului american de a construi capacități de producție de ultimă generație în Europa, pentru a evita viitoarele deficite de aprovizionare de tipul celor care afectează în mod special industria automobilelor, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Roma discută deja cu Intel despre potențiala investiție, care, conform estimărilor preliminare, ar fi în valoare de peste 4 miliarde de euro (4,7 miliarde de dolari), au spus surse care sunt implicate în discuții.
Una dintre persoane a spus că investiția totală ar putea ajunge chiar la aproximativ 8 miliarde de euro, în funcție de planurile Intel.
Roma este pregătită să finanțeze o parte din investiția totală cu bani publici și să ofere condiții favorabile Intel, inclusiv cu privire la costurile forței de muncă și energiei, au spus sursele.
Fabrica ar crea peste 1.000 de locuri de muncă directe în Italia, au adăugat acestea.
"Guvernul pregătește o ofertă foarte detaliată cu scopul de a încheia un acord până la sfârșitul anului. Discuțiile cu Intel sunt într-un stadiu avansat. Nu există încă o înțelegere, dar dacă guvernul lucrează din greu în acest sens, are șanse mari să aducă fabrica în Italia", a declarat una dintre surse pentru Reuters.
Printre locațiile potențiale se numără zona Mirafiori din Torino, unde se află sediul italian al producătorului auto Stellantis, și Catania, din Sicilia, unde operează deja producătorul franco-italian de cipuri STMicroelectronics, au spus sursele.
Intel a refuzat să comenteze planurile sale.
Cel mai mare proiect al grupului american în Europa este o viitoare megafabrică, pentru care orașul german Dresda a devenit principalul candidat, au spus sursele.
Nu a fost luată nicio decizie finală pentru niciuna dintre fabrici și planurile s-ar putea schimba în următoarele săptămâni, au spus sursele, care nu au fost implicate direct în discuții.
Fabrica italiană ar fi o fabrică de ”ambalare avansată” care folosește noile tehnologii pentru a produce semiconductori din componente fabricate de Intel și alți producători de cipuri, au spus sursele.
Intel folosește tehnologia pentru a atrage noi clienți, cum ar fi divizia Amazon de cloud computing, dar singurele sale fabrici se află în Statele Unite.
Franța este, de asemenea, văzută ca o cconcurentă pentru megafabrică, în timp ce Italia se confruntă cu concurența din Polonia, unde Intel este deja prezentă.
CEO-ul Intel, Pat Gelsinger, a declarat luna trecută că compania va anunța locațiile a două noi fabrici majore de fabricare a cipurilor în UE până la sfârșitul anului, urmând să cheltuie 80 de miliarde de euro în următorul deceniu pe continent.
Planurile survin în timp ce Uniunea Europeană urmărește să-și reducă dependența de livrările de semiconductori din Statele Unite și China, iar criza aprovizionării cu cipuri nu arată semne de atenuare.
Producătorii de cipuri se străduiesc să crească producția după ce măsurile de izolare la domiciliu în timpul pandemiei au dus la o cerere explozivă de electronice de larg consum, cum ar fi smartphone-urile și computerele.
Deficitul a afectat cel mai mult industria auto - un pilon major al economiei europene - întrucât producătorii de cipuri au preferat în general clienții producători de electronice de larg consum, care cumpără cipuri mai avansate, care au o marjă mai mare de profit.
Premierul italian Mario Draghi a declarat că UE trebuie să acționeze ”acum și decisiv” pentru a crește producția și a-și îndeplini obiectivul de a fabrica 20% din producția mondială de semiconductori până în 2030.
"China și SUA investesc deja zeci de miliarde fiecare în acest sector", a spus el.
Cu toate acestea, construirea megafabricii și a fabricii de ambalare va dura ani de zile și este puțin probabil să ajute producătorii auto europeni pe termen scurt. Pentru aceasta, Gelsinger a spus că Intel intenționează să rezerve capacitate la fabrica sa de cipuri din Irlanda pentru producătorii de automobile și să îi ajute să treacă la utilizarea tehnologiei sale, dar și asta ar putea dura.
Discuțiile s-ar putea intensifica după formarea unui nou guvern în Germania, în urma alegerilor federale din septembrie.