iOS 16.3 aduce mai multe îmbunătățiri pe partea de securitate

iOS 16.3 aduce mai multe îmbunătățiri pe partea de securitate
scris 24 ian 2023

Apple a lansat iOS 16.3, versiune ce vine cu o serie de funcții noi de securitate pentru smartphone-urile companiei.

Utilizatorii de iPhone pot acum să actualizeze sistemul de operare iOS la versiunea 16.3, care se concentrează pe îmbunătățirea securității, oferind mai multe funcții în acest sens.

Urmărește-ne și pe Google News

În primul rând, acum este posibilă folosirea unei chei fizice de securitate pentru protejarea ID-ului Apple cu un strat suplimentar de protecție. După folosirea ID-ului Apple pentru logare, va fi necesară introducerea codului temporar generat de cheia fizică de securitate.

Apple pregătește primele laptopuri cu chipset-uri pe 3nm CITEȘTE ȘI Apple pregătește primele laptopuri cu chipset-uri pe 3nm

În al doilea rând, această versiune pare să aducă disponibilitatea globală a funcției Advanced Data Protection, care extinde cantitatea de date salvate în iCloud ce pot fi criptate.

Lansată cu versiunea 16.2, Advanced Data Protection a fost inițial disponibilă doar în Statele Unite.

În fine, sunt aduse o serie de mici optimizări care îmbunătățesc funcționarea opțiunii de comunicare prin satelit Emergency SOS de la iPhone 14.

Cei care nu au primit notificarea ce anunță disponibilitatea noii versiuni de iOS, pot verifica și face instalarea manuală de la Settings > General > Software Update.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
iphone
ios
securitate