Fostul CEO al Twitter, Jack Dorsey, critică deschis conducerea companiei de către Elon Musk: Totul a luat-o razna

Fostul CEO al Twitter, Jack Dorsey, critică deschis conducerea companiei de către Elon Musk: Totul a luat-o razna
scris 2 mai 2023

Fostul CEO al Twitter, Jack Dorsey, a criticat în mod deschis conducerea companiei de către Elon Musk, într-o serie de postări pe rețelele sociale, scriind că ”totul a luat-o razna” și că Musk ”ar fi trebuit să renunțe” la achiziție, relatează CNBC.

Utilizatorii Bluesky, o nouă platformă de socializare care este prezentată ca o potențială alternativă la Twitter, au provocat discuția, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Cum funcționează ”Pig butchering”, cea mai recentă metodă de înșelătorie pe internet CITEȘTE ȘI Cum funcționează ”Pig butchering”, cea mai recentă metodă de înșelătorie pe internet

Aceștia l-au întrebat pe Dorsey dacă crede că Musk este liderul potrivit pentru Twitter, la care Dorsey a răspuns: ”Nu”.

"Nu. Nici nu cred că a acționat corect după ce și-a dat seama că momentul este prost. Nici nu cred că consiliul de administrație ar fi trebuit să forțeze vânzarea. Totul a luat-o razna”, a scris Dorsey.

El a adăugat că se bucură că se construiesc noi platforme de social media precum Bluesky.

Dorsey a susținut Bluesky din 2019, când încă era CEO al Twitter.

Acesta l-a numit anterior pe Musk ”singura soluție” pentru a prelua Twitter.

Într-un tweet din aprilie 2022, Dorsey a spus că are încredere ”în misiunea lui Musk de a extinde lumina conștiinței” prin intermediul platformei.

Dar, un an mai târziu, părerea lui Dorsey pare să se fi schimbat.

Telekom Romania Mobile Communications anunță schimbări în echipa de conducere CITEȘTE ȘI Telekom Romania Mobile Communications anunță schimbări în echipa de conducere

Musk, care este și CEO-ul Tesla și al SpaceX, a provicat nemulțumire din cauza preluării tumultoase a Twitter, pe care a achiziționat-o pentru 44 de miliarde de dolari la sfârșitul anului trecut.

Reducerile semnificative de locuri de muncă ale lui Musk, politica radicală și modificările caracteristicilor au zdruncinat încrederea agenților de publicitate, politicienilor și celebrităților, printre alții.

Mulți și-au anunțat public decizia de a părăsi sau de a reduce utilizarea platformei, inclusiv Elton John, Jim Carrey și MTA, agenția de transport public din New York.

La scurt timp după ce a făcut cea mai bună și finală ofertă pentru achiziționarea Twitter, pentru 44 de miliarde de dolari, sau aproximativ 54,20 de dolari pe acțiune, Musk a încercat să renunțe la acordul de cumpărare a companiei.

Ar fi trebuit să plătească o penalizare de 1 miliard de dolari, cunoscută altfel sub numele de ”taxă de despărțire”, pentru a face acest lucru, și a dovedi unui tribunal din Delaware că are un motiv întemeiat pentru a pleca.

În timp ce Musk a dus problema în instanță, a ajuns oricum să încheie înțelegerea.

FBI: China are un program de hacking mai mare decât toate celelalte mari țări la un loc CITEȘTE ȘI FBI: China are un program de hacking mai mare decât toate celelalte mari țări la un loc

Dorsey, care este încă acționar al Twitter, a susținut acordul de preluare, la acea vreme. Dar, vineri, el a scris că lucrurile ar fi trebuit să meargă altfel.

”Cred că ar fi trebuit să plece și să plătească 1 miliard de dolari.”

Nu este clar dacă Musk sau Twitter au avut această opțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
twitter
jack dorsey
elon musk