Noul serviciu al popularei aplicații de știri va fi disponibil exclusiv pe Galaxy S20 la început.
Flipboard a anunțat Flipboard TV, un serviciu de știri video ce va fi disponibil în cadrul aplicației pe bază de subscripție și va fi scutit de reclame.
Pentru 3 dolari pe lună, utilizatorii interesați vor avea acces la scurte știri video. Peste 100 de publicații își vor oferi creațiile video încă din momentul lansării noului serviciu. Printre acestea se vor regăsi Variety, Us Weekly, Rolling Stone și The Wall Street Journal.
La fel ca restul știrilor, clipurile video vor fi organizate pe categorii precum entertainment, tehnologie sau business.
CITEȘTE ȘI FOTO Galaxy Z Flip, al doilea telefon pliabil, prezentat oficialAnunțarea Flipboard TV simultan cu lansarea seriei Galaxy S20 nu este o coincidență. Serviciul va fi disponibil exclusiv pe device-urile din această serie în următoarele 3 luni.
Flipboard și Samsung sunt parteneri de mai mulți ani. Aplicația de știri a fost instalată de Samsung pe telefoanele sale, dedicându-i-se chiar un ecran special.
Flipboard împlinește anul acesta 10 ani de când a fost lansată ca o aplicație pentru răsfoirea, la propriu, a presei, cu un design cu adevărat inovator pentru acea vreme.