Inteligența artificială poate intui rezultatul tratamentelor la care urmează să fie supus un pacient încă din momentul internării în spital, susțin cei de la Google.
34 de cercetători care activează pentru Google și diverse centre universitare din Statele Unite au semnat o lucrare care pretinde că rezultatul tratamentelor medicale poate fi prevăzut cu ajutorul statisticilor și a inteligenței artificiale.
Conform acestora, inteligența artificială poate spune de la bun început care va fi rezultatul unui anumit tratament, inclusiv dacă pacientul se va reface sau riscă să moară. Ideea ar fi ca, pe baza acestei predicții, cadrele medicale să schimbe tratamentul sau să aibă timp să acorde ajutoarele necesare.
AI-ul a învățat din 46 de miliarde de surse de informații. În acest scop au fost parcurse datele anonime a 216.221 de pacienți culese de la două spitale americane pe parcursul a 11 ani.
CITEȘTE ȘI Windows 10 a devenit cel mai folosit sistem de operareFără să existe încă o validare independentă, cei de la Google susțin că cea mai importantă caracteristică a AI-ului este prezicerea deceselor cu 1-2 zi înainte, ceea ce ar însemna că există timp pentru cadrele medicale să ia măsuri ca acest lucru să nu se întâmple.
Google folosește în acest caz trei rețele neuronale ce învață din datele care le sunt puse la dispoziție care sunt cele mai importante decizii și factori care duc la un anumit deznodământ.
AI-ul ajunge, astfel, să observe care sunt cele mai importante cuvinte asociate cu un anumit eveniment și să facă legătura dintre acestea și un potențial rezultat ce ar putea surveni în urma unui tratament ori intervenții chirurgicale.