Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit joi că statele membre UE, sub rezerva fezabilității tehnice, au obligația de a se asigura că firmele de comunicații pun la dispoziție gratuit informațiile referitoare la localizarea apelantului autorității care tratează apelurile de urgență la 112, inclusiv atunci când apelul este efectuat de pe un telefon mobil neechipat cu ocartelă SIM.
Decizia instanței europene a pornit de la cazul unei tinere spaniole, de 17 ani, victimă a unui act criminal în Lituania.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Tragedia de la Caracal schimbă 112. Cartele prepay - doar cu buletinulLa 21 septembrie 2013, în jurul orei 6 dimineața, într-o suburbie a Panevėžys (Lituania), tânăra a fost răpită, violată și arsă de vie în portbagajul unui autoturism. În timp ce se afla închisă în acest portbagaj, aceasta a format, folosind un telefon mobil, numărul european unic pentru apelurile de urgență „112” de aproximativ 10 ori pentru a solicita ajutor. Cu toate acestea, echipamentele centrului de recepție a apelurilor de urgență nu afișau numărul telefonului mobil utilizat, ceea ce a împiedicat localizarea sa. Nu s-a putut stabili dacă telefonul mobil utilizat de victimă era echipat cu o cartelă SIM și nici motivul pentru care numărul său nu era vizibil la centrul de recepție a apelurilor de urgență.
Rudele tinerei au dat în judecată statul lituanian solicitând obligarea acestuia la repararea prejudiciului moral suferit de victimă și de rude.
În susținerea acțiunii formulate, rudele arată că Lituania nu a asigurat corect punerea în aplicare practică a Directivei privind ”serviciul universal”, care prevede că statele membre se asigură că întreprinderile de telecomunicaţii pun la dispoziție în mod gratuit informații privind localizarea apelantului autorității care tratează apelurile de urgență la ”112” imediat ce apelul a ajuns la acea autoritate. Această normă se aplică tuturor apelurilor către numărul european unic pentru apelurile de urgenţă ”12”.
Această omisiune ar fi avut ca rezultat imposibilitatea de a transmite serviciilor de poliție pe teren informații privind localizarea tinerei din Spania, ceea ce le-ar fi împiedicat să îi vină în ajutor.
CITEȘTE ȘI Guvernul alocă 232 mil. lei pentru modernizarea sistemului de comunicații în situații de urgență TETRA. Timpul mediu de răspuns va scădea cu 5 secundeTribunalul lituanian a solicitat Curţii de Justiţie să stabilească dacă directiva privind ”serviciul universal” impune statelor membre obligaţia de a asigura o astfel de punere la dispoziţie chiar dacă apelul este efectuat de pe un telefon mobil neechipat cu o cartelă SIM şi dacă statele membre dispun de o marjă de apreciere la definirea criteriilor de acuratețe și fiabilitate ale informațiilor privind localizarea apelantului la ”112” care le permite limitarea acestora la identificarea stației de bază care a preluat apelul.
În hotărârea pronunţată, Curtea aminteşte că directiva privind ”serviciul universal”, în versiunea sa originală, impunea statelor membre, sub condiția posibilităților tehnice, o obligație de rezultat care nu se limitează la crearea unui cadru normativ adecvat, ci impune ca informațiile privind localizarea tuturor apelanților la ”112” să fie transmise efectiv serviciilor de urgență. Prin urmare, apelurile la ”112” efectuate de pe un telefon mobil neechipat cu o cartelă SIM nu pot să fie excluse din domeniul de aplicare al directivei privind serviciul universal”.
În consecință, Curtea apreciază că directiva privind „serviciul universal” impune statelor membre, sub rezerva fezabilității tehnice, obligația de a se asigura că întreprinderile în cauză pun la dispoziție gratuit informațiile referitoare la localizarea apelantului autorității care tratează apelurile de urgență la ”112” imediat ce apelul ajunge la autoritatea menționată, inclusiv atunci când apelul este efectuat de pe un telefon mobil neechipat cu ocartelă SIM.
Curtea constată în continuare că, deşi statele membre dispun de o anumită marjă de apreciere la definirea criteriilor de acuratețe și fiabilitate ale informațiilor privind localizarea apelantului la „112”, aceste criterii trebuie, în orice caz, să asigure, în limitele fezabilității tehnice, o localizare a poziției acestui apelant cu gradul de fiabilitate și de precizie necesar pentru a permite serviciilor de urgență să îi vină în ajutor în mod util.