Conturile Facebook ar putea avea asociate mai multe profiluri

Conturile Facebook ar putea avea asociate mai multe profiluri
scris 15 iul 2022

Facebook testează posibilitatea creării a până la cinci profiluri în cadrul aceluiași cont.

În mod normal, conform politicii platformei sociale, Facebook le interzice utilizatorilor să folosească mai multe conturi, fiind permisă folosirea doar a unui singur cont pentru o persoană.

Urmărește-ne și pe Google News

Acum, însă, Facebook a început să testeze o opțiune prin care utilizatorii pot folosi mai multe profiluri în cadrul aceluiași cont. Până la cinci profiluri pot fi create în cadrul unui singur cont.

Instagram și TikTok „fură” utilizatori de la Google Maps și Google Search CITEȘTE ȘI Instagram și TikTok „fură” utilizatori de la Google Maps și Google Search

Profilurile reprezintă o soluție care permite utilizatorilor să separe modurile în care aceștia doresc să acceseze informațiile din cadrul rețelei sociale, fără ca Facebook să fie nevoită să impună propriile reguli, care ar însemna blocarea utilizatorilor care folosesc mai multe conturi.

Fără a schimba contul și a introduce alte date de logare, utilizatorii pot face rapid trecerea între un profil unde focusul îl reprezintă știrile, de exemplu, și un alt profil, prin care se urmăresc doar update-urile prietenilor.

Facebook spune că, exact în această idee, schimbarea profilurilor se va face extrem de rapid. Pentru a trece de la un profil la altul, utilizatorul nu are nevoie decât de două click-uri.

Deocamdată, această facilitate reprezintă doar un experiment, ca multe altele pe care platforma socială le derulează pentru a vedea cum poate crește interesul utilizatorilor. Însă, spre deosebire de altele, șansele ca acest experiment să se transforme într-o funcție finală par mai mari în acest caz.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
conturi
profiluri