Cercetătorii în securitate cibernetică au descoperit luni noaptea o posibilă legătură nord-coreeană în campania de atacuri informatice, care a produs haos în întreaga lume și a deschis noi rupturi politice în relația dintre Rusia și Statele Unite, transmite France Presse.
După trei zile de la începerea primului val al acestui atac cibernetic masiv, un oficial american a dezvăluit că numărul calculatoarelor afectate a ajuns la 300.000, dar rata de infectare s-a redus considerabil în întreaga lume, scrie News.ro.
De asemenea, au început să apară și primele dovezi cu privire la originea acestei campanii, care a provocat haos în până la 150 de țări din întreaga lume. Cercetătorul Google, Nell Mehta, a postat imaginea unui cod ce demonstrează anumite similarități între virusul WannaCry și o încercare de hacking atribuită regimului de la Phenian.
Alți experți s-au îndreptat spre același indiciu lăsat în urmă de către hackeri, declarând că în spatele atacurilor cibernetice sunt hackerii guvernamentali din Coreea de Nord.

”Credem că asta ar putea să fie cheia pentru rezolvarea unei părți a misterului din jurul acestui atac”, au declarat cercetătorii de la firma de securitate cibernetică Kaspersky.
Directorul Intezer Labs, Itai Tevet, a confirmat legătura dintre regimul nord-coreean și WannaCry.
”Intezer Labs confirmă atribuirea #WannaCry către Coreea de Nord, nu doar din cauza funcției din Lazarus. Mai multe detalii vor veni”, a scris directorul firmei israeliene de securitate cibernetică într-un mesaj postat pe Twitter.
Între timp, un consilier prezidențial a criticat acuzațiile venite din partea unor companii tech, care susțin că agențiile guvernamentale americane sunt de vină pentru acest atac cibernetic, pentru că hackerii au exploatat o vulnerabilitate a sistemului Windows descoperită și stocată de către Agenția Națională de Securitate (NSA).
”Nu vorbim de o unealtă dezvoltateă de către NSA... Acesta este un atac mondial”, a declarat consilierul pentru securitate internă de la Casa Albă, Tom Bossert.
Anterior, Vladimir Putin a dat vina pe Statele Unite.
”Un spirit lăsat dintr-o lampă fermecată, în special atunci când a fost creat de serviciile secrete, poate să provoace prejudicii și pentru autorii și creatorii săi”, a declarat președintele rus la un summit economic de la Beijing.
Hackerii guvernamentali ruși au fost acuzați recent că au lansat atacuri cibernetice pentru a se implica în alegerile din mai multe țări, inclusiv Franța și Statele Unite.
Însă, Putin a explicat că hackerii ruși nu au nicio legătură cu atacul cibernetic masiv, care a paralizat instituții guvernamentale, bănci, companii și spitale din întreaga lume, fiind lovite inclusiv calculatoarele sistemului sanitar din Marea Britanie.
Președintele Microsoft, Brad Smith, a declarat în weekend că acest atac cibernetic demostrează pericolul reprezentat de stocarea unor vulnerabilități de software în serverele NSA.