Rețeaua socială franceză care a cărei funcționalitate este copiată atât de Instagram, cât și de TikTok, se bucură de o creștere masivă în primele trei trimestre ale acestui an.
Conform unei estimări realizate Sensor Tower, BeReal a depășit 53 de milioane de instalări, luând în calcul ambele magazine majore de aplicații, App Store și Google Play.
Estimarea nu oferă cifre exacte privind numărul de utilizatori pe care-i are BeReal, însă, susține că, de la începutul anului până la acum, aceasta a crescut cu 2.254%.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Pe de altă parte, conform aceleiași estimări, doar aproximativ 9% dintre utilizatorii versiunii de Android a aplicației o folosesc în fiecare zi.
Ținând cont de faptul că principiul de utilizare introdus de BeReal (câte o poză pe zi cu ambele camere ale telefonului) încurajează chiar deschiderea zilnică a aplicației, se poate trage concluzia că numărul mare de instalări din ultimele luni este, mai degrabă, rodul curiozității.
Este foarte posibil ca mulți utilizatori să fi aflat de BeReal abia când funcționalitatea acesteia a fost copiată de Instagram și TikTok și că, involutar, cele două au contribuit la creșterea în popularitate a BeReal.
La fel de posibil, ținând cont de procentul mic de utilizatori zilnici, este ca mulți să fi dezinstalat aplicația la puțin timp după instalare.
Spre comparație, 39% din utilizatorii Instagram deschid aplicația în fiecare zi, iar în cazul TikTok, același indicator este la 29%.