Compania de tehnologie Cegeka, jucător cheie în domeniul SaaS, a înregistrat o creștere semnificativă a cifrei de afaceri a subsidiarei sale din România, cu aproape 30% mai mare comparativ cu anul precedent, de peste 60 milioane de euro.
„Avem în plan să ne extindem și către sectorul public, oferind servicii de IT outsourcing și consultanță”, a spus Ovidiu Pinghioiu, Country Director Cegeka România.
La nivel global, grupul Cegeka a încheiat anul fiscal 2023 cu o cifră de afaceri consolidată de 1,03 miliarde de euro, ce reprezintă o creștere de 18% față de cifrele înregistrate în 2022. Grupul și-a planificat venituri de 1,4 miliarde de euro pe acest an.
O etapă importantă în evoluția Cegeka, companie prezentă în aproximativ 20 de țări și cu peste 9.000 de angajați, a fost achiziția companiei americane CTG. „Ne-am transformat peste noapte dintr-un jucător european într-un jucător global pe piața de tehnologie”, a declarat Stijn Bijnens, CEO al Cegeka. „Acum avem o prezență puternică în regiuni în care eram anterior inactivi, cum sunt Statele Unite ale Americii, Canada, Columbia și India”, adaugă acesta.
„Anul 2023 poate fi considerat unul dintre cei mai importanți ani de la fondarea Cegeka până astăzi. Am depășit pentru prima dată pragul de peste 1 miliard de euro în venituri”, spune André Knaepen, fondatorul și președintele Consiliului Director al Cegeka.
Cegeka este prezentă pe piața din România începând din 2012 și are aproximativ 900 de angajați care furnizează servicii de dezvoltare de aplicații end-to-end, extindere echipă IT, servicii cloud, infrastructură IT, date și servicii de automatizare, cum ar fi Inteligență Artificială/Machine Learning, Business Intelligence, RPA, IoT și DevOps.
Cegeka are peste 9.000 de angajați la nivel global, cu birouri în Benelux, Germania, Austria, România, Moldova, Italia, Suedia, Grecia, Danemarca, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii, Statele Unite ale Americii, Columbia și India.
Cegeka este o afacere de familie fondată în 1992 de André Knaepen, care este astăzi președintele consiliului director al companiei. CEO-ul Stijn Bijnens își are biroul în sediul central al Cegeka din Hasselt, Belgia.