Autoritățile pentru protecția consumatorilor din UE cer Facebook, Alphabet și Twitter să modifice termenii serviciilor

Autoritățile pentru protecția consumatorilor din UE cer Facebook, Alphabet și Twitter să modifice termenii serviciilor
scris 17 mar 2017

Autoritățile europene pentru protecția consumatorilor vor cere Facebook, Alphabet și Twitter să modifice termenii de furnizare a serviciilor, în decurs de o lună, în caz contrar fiind posibil ca acestea să fie amendate, a declarat o sursă apropiată situației, citată de Reuters.

Companiile au propus unele soluții pentru rezolvarea problemelor și le-au discutat joi cu autoritățile, a spus persoana, adăugând că întâlnirea a fost constructivă, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Autoritățile au trimis scrisori companiilor în decembrie, afirmând că unii termeni ai serviciilor nu respectă legislația UE de protecție a consumatorilor și că trebuie să facă mai mult pentru a combate frauda și escrocheriile de pe site-urile lor.

Potrivit scrisorilor obținute de Reuters, o parte dintre acești termeni includ prevederea ca utilizatorii să se adreseze justiției din California, acolo unde sunt înregistrate companiilor, în loc de țara lor de reședință.

Între alte probleme se numără neidentificarea clară a conținutului sponsorizat, obligarea consumatorilor de a renunța la unele drepturi obligatorii, cum ar fi dreptul de a renunța la un contract și dreptul excesiv al companiilor de a stabili oportunitatea conținutului generat de clienți, potrivit scrisorilor.

În cazul diviziei Google a grupului Alphabet, îngrijărările se referă la rețeaua de socializare Google+.

Google a dezvoltat un algoritm care reduce dimensiunea imaginilor cu 35% CITEȘTE ȘI Google a dezvoltat un algoritm care reduce dimensiunea imaginilor cu 35%

Reprezentanții Google și Facebook nu au fost disponibili pentru comentarii. Un purtător de cuvânt al Twitter a refuzat să comenteze.

Autoritățile pentru concurență sunt susținuți de Comisia Europeană și ar putea impune amenzi dacă vor fi nemulțumite de răspunsurile companiilor.

Instituțiile au mai propus înființarea unui canal standard de comunicare, pentru notificarea companiilor despre conținutul ilegal și acțiunile necesare, se mai arată în scrisori.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
alphabet
twitter