Funcția a devenit tot mai prezentă pe căști premium, telefoane, platforme de streaming și servicii video, însă nu este o soluție magică pentru orice tip de conținut.
Când ajută funcția audio spațial
Audio spațial este cel mai convingător în filme, seriale și unele concerte mixate special. Dacă materialul are sunet surround sau Dolby Atmos, căștile pot simula o scenă mai largă și o poziționare mai clară a efectelor: exploziile, ploaia, pașii sau vocile din fundal pot părea mai bine plasate în spațiu.
Funcția poate fi utilă și în jocuri, mai ales atunci când poziționarea sunetului contează. În anumite titluri, poți percepe mai ușor direcția din care vine un sunet. Totuși, rezultatul depinde de joc, de platformă și de algoritmul folosit de căști sau sistemul de operare.
Când este recomandată dezactivarea
La muzică, audio spațial poate fi spectaculos sau artificial, în funție de muzică și gust. Unele albume mixate special sună interesant, dar piesele stereo transformate automat pot pierde din impact, claritate sau naturalețe, iar vocile pot părea îndepărtate, bass-ul mai slab, scena sonoră în ansamblul ei, exagerată.
Pentru podcasturi, apeluri și clipuri simple de pe internet, funcția nu aduce mereu un avantaj. Uneori, sunetul devine procesat inutil și mai obositor.
Cel mai bun sfat este să nu-l lași audio spațialul activ permanent doar pentru că există.
Activează-l pentru filme și conținut compatibil, dar compară mereu cu modul stereo clasic, pentru că în multe situații, varianta simplă este mai corectă și mai plăcută.
















