Utilizatorii Facebook petrec din ce în ce mai mult timp în cadrul rețelei sociale urmărind diverse filmări, aproape jumătate din timpul alocat de aceștia navigării pe Facebook aparținând acum conținutului video.
Șeful Facebook, Mark Zuckerberg, a spus în cadrul recentei conferințe cu investitorii că în aproape jumătate din timpul pe care îl petrec în cadrul platformei sociale oamenii se uită la video.
Zuckerberg a mai spus că, în ceea ce privește Instagram, cel mai important vector de creștere a engagementului a devenit Reels, clona de TikTok a gigantului american.
CITEȘTE ȘI Facebook retrage de pe piață 4 milioane de căști de realitate virtualăȘeful Facebook nu a oferit cifre concrete, limitându-se la aceste estimări relative.
În schimb, Zuckerberg spune că prin focus pe creatori și shopping, Facebook este pe cale să devină o companie de “metaverse” - un spațiu colectiv virtual, creat prin convergența lumii reale cu mediul virtual.
Comentariile lui Zuckerberg au venit după anunțarea rezultatelor financiare pentru ultimul trimestru, când Facebook a înregistrat venituri de peste 29 de miliarde de dolari, cu o creștere anuală de 56%.