Utilizatorii de iPhone și iPad vor putea vedea care dintre parolele folosite sunt vulnerabile și trebuie schimbate, în urma unor modificări aduse aplicației iCloud Keychain.
În iOS 14 și iPadOS 14, aplicația iCloud Keychain va verifica parolele salvate de utilizatori și-i va avertiza pe aceștia atunci când parolele respective sunt vulnerabile - sunt prea ușor de spart sau au fost compromise în urma unor atacuri.
Aplicația va include o secțiune numită “Security Recommendations”. Aici vor fi afișate acele date de logare care nu sunt suficient de sigure și ar trebui schimbate cu unele noi și mai complexe.
CITEȘTE ȘI ANCOM pierde definitiv procesul cu un fost salariat, disponibilizat în marea reorganizare din 2017: concediere anulată, despăgubiri morale, plus toate salariile și cheltuielile de judecatăÎn dreptul fiecărei parole afișate la “Security Recommendations”, va exista și o explicație - parolă prea scurtă, ușor de ghicit, expusă în urma unei breșe de securitate etc.
Utilizatorului i se va explica și de ce o parolă este considera ușor de spart și îi vor fi oferite sfaturi pentru crearea unor parole mai complexe și mai greu de ghicit.
În cazul unei parole expuse în urma unei breșe de securitate, utilizatorului i se recomandă să-și schimbe parola inclusiv în cadrul celorlalte servicii la care a folosit aceeași parolă, deoarece și acelea sunt puse în pericol.
Apple nu este prima companie care vine cu acest gen de facilități. Firefox, Chrome și 1password sunt câteva dintre produsele software oferă deja de mai mult timp utilizatorilor informații pentru gestionarea mai bună a parolelor.