Apple va înființa, anul viitor, un centru de cercetare-dezvoltare (R&D) în orașul Shenzhen din China, în condițiile în care gigantul IT încearcă să își crească prezența pe acestă piață, unde vânzările companiei sunt în declin, informează Reuters.
Acesta ar urma să fie al doilea centru de cercetare din China al companiei americane. În august, CEO-ul Apple, Tim Cook, a anunțat că va deschide, anul acesta, primul centru de R&D din China, la Beijing.
Vânzările Apple în China, a doua mare piață a producătorului american, se află pe o pantă descendentă, influențate de expansiunea concurenților locali, ca Huawei, Vivo, Oppo și Xiaomi, cu prețuri mai mici.
CITEȘTE ȘI Necazul unora, fericirea altora: Vânzările de iPhone pot crește cu 15 milioane în T3 din cauza problemelor la Galaxy Note 7“Suntem încântați să deschidem un nou centru de cercatare-dezvoltare în China, anul viitor, pentru ca echipele noastre de ingineri să poată colabora mai strâns cu partenerii care se ocupă de manufactură. Centrul din Shenzhen, alături de cel din Beijing, are și rolul de a întări relațiile cu partenerii locali și universitățile”, a afirmat un purtător de cuvânt al Apple.
Vânzările Apple în China, Hong Kong și Taiwan au scăzut, în perioada aprilie-iunie, cu 33%, la 8,9 miliarde de dolari, după un declin de 26% în primele trei luni ale anului.
În primăvară, Apple a investit un miliard de dolari în Didi Chuxing, echivalentul chinez al aplicației de transport Uber, pasul fiind văzut de analiști ca o metodă prin care compania și-ar putea diversifica afacerile, în condițiile în care vânzările de iPhone stagnează.
Dechiderea centrului de cetrcetare-dezvolatare în China vine în contextul în care, în trimestrul anterior, Apple a cheltuit 7,48 miliarde de dolari pentru cercetare și dezvoltate. Comparativ, anul trecut, în același trimestru, Apple investea în viitor 5,85 miliarde de dolari.