Dintr-o eroare și pentru scurt timp, Apple a publicat pe propriul site informații despre un viitor încărcător USB-C Dual, care va alimenta, în paralel, două dispozitive, cu o putere mai mare.
Tocmai pentru că nu mai include încărcătoare alături de iPhone-urile vândute, Apple are toate motivele să dezvolte și să vândă separat noi accesorii pentru dispozitivele sale mobile, fie ele telefoane, tablete, ceasuri sau căști, accesorii care să-i aducă bani în plus.
Pentru o scurtă perioadă de timp, vineri pe site-ul Apple a fost publicat un document de suport pentru un încărcător USB-C Dual cu o putere de 35W.
CITEȘTE ȘI Google Chrome va avea un ghid pentru setările de intimitateConform informațiilor publicate, se pare, din greșeală pe site-ul oficial al companiei, viitorul încărcător va avea suport pentru standardul rapid de alimentare USB Power Delivery.
Din câte se pare, acesta va putea fi folosit pentru alimentarea în paralel a câte două dintre dispozitivele mobile ale companiei - iPhone, iPad, Apple Watch sau AirPods.
Publicarea informațiilor pe site-ul oficial ar putea însemna că lansarea oficială a acestui încărcător ar putea avea loc în viitorul apropiat. Rămâne de văzut și cât de scump va fi.