Afacerile dezvoltatorului software Luxoft Romania, desprins în 2013 din grupul rus IBS, astăzi parte a companiei americane DXC Technology, cel mai mare furnizor independent de soluții IT end-to-end, au atins anul trecut nivelul de 656,4 milioane de lei, în urcare cu 16,9% față de 2022. În schimb, profitul net a scăzut cu 1,2%, la 50,37 milioane de lei.
Creanțele au sporit cu 23,82%, la 271,4 milioane de lei, iar datoriile au avansat cu 5%, la 42,6 milioane de lei.
Numărul mediu de salariați a crescut cu 2,9%, de la 2.341 la 2.409.

La începutul anului 2019, compania americană DXC Technology a ajuns la un acord de cumpărare a dezvoltatorului de soft Luxoft, pentru 2 miliarde de dolari.