Mai multe companii au depus oferte pentru a furniza și instala o soluție informatică SAP care va actualiza sistemele informatice ale Enel Energie și Enel Energie Muntenia și va menține companiilor un avantaj tehnologic în fața competiției.
Estimat la 15,8 milioane de lei, fără TVA, contractul va avea o durată de aproape doi ani și, la finalul acestuia, subsidiarele locale ale grupului Italian Enel vor putea să se adapteze mai rapid la mediul concurențial și să lanseze noi servicii, cum ar fi funizarea de gaze naturale, se arată în caietul de sarcini al licitației.
“Pentru a câștiga clienți noi din zonele de distribuție, sistemele noastre informatice trebuie să poată crea oportunități mai bune și să înțeleaga clienții pentru a le putea asigura cele mai bune oferte și servicii disponibile pe piață. În același timp, sistemele trebuie să ofere flexibilitatea necesară pentru a crea și implementa mai rapid produse și servicii noi. Nu în ultimul rând, implementarea noilor sisteme la nivelul întregului grup va standardiza infrastructura informatică în cadrul Grupului Enel și va fi o măsură eficientă din punct de vedere al costurilor pentru grup pe termen mediu și lung, și, de asemenea, produsele și serviciile dezvoltate în țară vor fi dezvoltate cu ușurință și la nivelul întregului grup”, se mai spune în documentație.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Enel intră și pe furnizare de gaze naturale, concurența în energie se ascute ca urmare a liberalizăriiConform datelor Enel Energie, ofertele pentru cele două loturi ale licitației au fost depuse de SAP Romania, IBM Marea Britanie, S&T Romania, Capgemini Services Romania, Focality, Information Business Consulting, Ness Romania, Computer Sharing București, IBM Romania, OSF Global Limited (Marea Britanie), OSF Global Services Romania, Accenture Central Europe BV Sucursala București, Accenture Italia, Accenture Technology Solutions Italia, Accenture Technology Solutions Slovacia, Accenture BV (Olanda), ATOS IT Solutions&Services SRL, Seers Com SRL, Atos Polonia, Atos italia, Pricewaterhousecoopers Romania și Pricewaterhousecoopers IT Polonia.
Enel Energie furnizează energie unui număr de 1,45 milioane de clienți din județele Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin, Constanța, Călărași, Tulcea și Ialomița, iar Enel Energie Muntenia deservește 1,1 milioane de consumatori de curent electric din Capitală și județele Ilfov și Giurgiu. În plus, italienii controlează în România și 3 operatori regionali de distribuție de energie electrică, Enel Distribuție Muntenia, Enel Distribuție Banat și Enel Dobrogea.
Cumulat, cele două companii au consemnat afaceri de 3,5 miliarde de lei în 2015.