Companiile prezente la China International Import Expo (CIIE), primul târg internațional destinat exclusiv importurilor pentru piața chineză, au semnat acorduri pentru anul viitor în valoare de aproape 58 de miliarde de dolari.
Aflat la prima ediție, târgul internațional s-a desfășurat la Shanghai în perioada 5-10 noiembrie.
Peste 400.000 de importatori chinezi și 3.600 de companii străine din 172 de țări și regiuni au participat la expoziție, fiind semnate acorduri pentru anul viitor însumând aproximativ 57,8 miliarde de dolari.
CITEȘTE ȘI Ford intră pe piața serviciilor de transport cu trotinete electrice printr-o achiziție estimată la peste 100 de milioane de dolariContractele vizând importuri de echipamente high-end au totalizat 16,5 miliarde de dolari, cele pentru achiziția de electronice și electrocasnice au însumat circa 4,3 miliarde de dolari, iar cele pentru îmbrăcăminte, accesorii și bunuri de larg consum au fost în valoare de aproximativ 3,4 miliarde de dolari, potrivit China Daily, care citează date oficiale.
De asemenea, importatorii chinezi au semnat acorduri de 12,7 miliarde de dolari pentru achiziția de alimente și produse agricole și de circa 12 miliarde de dolari pentru cumpărarea de automobile și componente auto.
Printre “vedetele” expuse la târg s-au numărat automobilul zburător cu aripi retractabile al slovacilor de la Aeromobil, deocamdată doar în stadiul de prototip, precum și ultimele modele Mercedes-Benz alimentate cu hidrogen.
Înțelegerile pentru importuri de aparatură și produse medicale au totalizat circa 5,8 miliarde de dolari, iar cele pentru prestarea de servicii aproximativ 3,2 miliarde de dolari.